Andrei Brânzea, Business Development Director CTP România, la ReInventarea României: „Avem un pipeline de proiecte destul de constant și în perioada care urmează, țintind o creștere organică în jur de 10% anual.“

Andrei Brânzea, Business Development Director CTP România, la ReInventarea României: „Avem un pipeline de proiecte destul de constant și în perioada care urmează, țintind o creștere organică în jur de 10% anual.“

Începând din aprilie, Andrei Brânzea este noul Business Development Director la CTP România, o poziție proaspătă în cadrul CTP, cel mai mare dezvoltator, proprietar și administrator de spații industriale și logistice listat din Europa, cu un portofoliu de 2,6 milioane mp de parcuri industriale în 15 locații.

În prezent, din cei aproximativ 500.000 mp de spații logistice și industriale estimați spre livrare în acest an la nivel național, CTP acoperă aproape jumătate, cu 200.000 mp în diverse proiecte din București, Brașov, Arad, Sibiu. Și un pipeline de proiecte destul de constant și în perioada care urmează, unde se țintește o creștere organică în jur de 10% anual, după cum a declarat Andrei Brînzea pentru Forbes.

„Legat de cerere, în România în ultimii 4-5 ani stocul a crescut cu un minim de 500.000 mp anual. Accelerarea a provenit odată cu COVID-ul, în 2020. Și înainte se construia, dar nu într-un ritm atât de accelerat. Faptul că oamenii au început să stea în casă la vremea respectivă a generat un vârf în segmentul de retail”, a punctat el.

Creșterea vine în special din zona de retail și din e-commerce, unde CTP a livrat un centru de distribuție pentru retailerul polonez de fashion LPP, și mai există la Ploiești un centru de distribuție pentru un alt retailer internațional de fashion.

„Aceste creșteri sunt, bineînțeles, urmate de partea de logistică și curierat, pentru că ele sunt corelate”, punctează Brînzea.

Pe lângă cererea din retail, există semnale și pe partea de manufacturing, unde anumite companii caută să facă trecerea la nearshoring cu capacitățile lor de producție, iar România a devenit din ce în ce mai căutată din această perspectivă.

CTP a adus compania chineză Etron Tehnologies în cadrul parcului său logistic din Oradea, CTP Oradea Cargo, unde se vor produce componente pentru industria medicală, iar la Brașov pe Diehl Controls care va produce componente pentru industria electronicelor și electrocasnicelor. Lucrările se vor termina anul acesta, iar producția efectivă ar urma să înceapă chiar din 2024.

În plus, pentru a facilita relația cu piața chineză, a înlesni comunicarea și a aduce mai multe afaceri în România, CTP a deschis și un birou în cea mai puternică țară asiatică.

Modelul de business în prezent se bazează pe construirea la comandă pentru clienții existenți, dar există și o componentă speculativă în strategia de dezvoltare, componentă care s-a dovedit un game changer pe termen mediu și lung, spune Brînzea.

„Această componentă speculativă ne-a permis de-a lungul timpului să fim înaintea pieței. Să dau un exemplu cu CTPark Bucharest West: în 2015-2016 se construiau speculativ câteva sute de mii de metri acolo, fără să existe clienții pentru cea mai mare parte din acele suprafețe. Însă, în momentul când clienții au apărut, CTP a fost singurul dezvoltator care deținea spații construite, disponibile”, a precizat el. Acest fapt a permis noilor intrări de pe piață să aibă o competitivitate mai ridicată, pentru că nu au stat o jumătate de an sau un an să aștepte terminarea construcției.

În ceea ce privește avantajele competitive ale României ca hub industrial și logistic, reprezentantul CTP afirmă că avem cele mai mici tarife de închiriere din regiune. Astfel, în Cehia chiria este acum în jur de 6,5 euro/mp – 9,7 euro/mp, în Ungaria în jur de 5,5 euro/mp, în Polonia în jur de 5 euro/mp, iar în Bulgaria la fel. În România, chiria prime este în jur de 4,75 euro/mp la nivel de agenții, dar “acesta este mai degrabă un preț de cerere, pentru că tranzacția se închide după o negociere”, explică Andrei Brînzea.

Referindu-se la recentele ajustări ale chiriilor în zona de industrial, el a declarat că “degeaba se dorește indexarea chiriei, dacă deranjezi anumite business-uri care sunt foarte sensibile la preț și dacă clientul final nu este și el dispus să acomodeze această indexare.” Cu toate acestea, el a declarat că există intenția este de a crește costul serviciilor “pentru a menține o rată de profit sustenabilă”.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.