Pentru a atrage atenția asupra pieței de închiriere privată a locuințelor, proiectul intitulat „Să înțelegem chiriașii și proprietarii locuințelor închiriate din România”, aprobat din punct de vedere etic de Universitatea din București, a invitat publicul să reflecteze asupra ideii de „Chiriaș ideal”. Mulțumim celor 18 colaboratori (proprietari ai locuinței personale, chiriași și proprietari de locuințe închiriate), deoarece a vorbi în public este un act de curaj.

Deși idealurile aparțin imaginarului, ele totuși ne ghidează așteptările și acțiunile. În literatura academică,[1] un „chiriaș bun” este cel care posedă capacitatea de a plăti chiria și de a avea grijă de proprietate. Colaboratorii noștri sunt pe deplin de acord cu aceasta, dar ei subliniază necesitatea dezvoltării unei relații mai umane bazată pe respect și încredere reciprocă, pe dialog deschis și înțelegere. Ca urmare:

[Chiriașul ideal] ar fi dispus să comunice sincer și deschis cu proprietarul cu privire la orice problemă care ar putea apărea și să fie receptiv la feedback. El ar încuraja o relație de respect și încredere reciprocă.

Dialogul deschis și înțelegerea reciprocă se relaționează și cu faptul că un chiriaș ideal este cel „care nu părăsește apartamentul înainte de a anunța în prealabil”. De ce? Cercetarea noastră a constatat că un “chiriaș care dispare”, din câte știu o expresie nemaiauzită pe alte meleaguri, este într-adevăr o experiență întâlnită de proprietarii din România. Ea reflectă de obicei dificultățile financiare sau familiale ale chiriașilor, precum și un cadru instituțional mai dezorganizat. Interviurile pe care le-am purtat au arătat însă că dialogul deschis îi poate convinge pe unii proprietari să accepte scurte “vacanțe” privind plata chiriei, un plan de eșalonare a chiriei întarziate sau pur și simplu să accepte fără prea mare tragere de inimă ca chiriașii să plece cu o datorie mică neplătită, minimimalizând astfel acumularea unor pierderi financiare mai mari prin întârzierea punerii proprietății înapoi pe piață.

Bineînțeles, se pot întâmpla accidente sau defecțiuni în timpul închirierii. În această situație, din nou, dialogul deschis este apreciat. Chiriașul ideal va informa proprietarul imediat pentru ca reparațiile să poată fi bine executate (spre deosebire de alte țări în care solicitarea de reparații este evitată de chiriași și proprietari deopotrivă):

[Chiriașul ideal] m-ar informa imediat despre orice defecțiune pentru că vreau să știu istoricul unei defecțiuni. Nu-mi plac improvizațiile și de aceea prefer să repar în mod corespunzător, în cunoștiință de cauză.

Există o linie fină de atins între nevoia de intimitate a chiriașului și nevoia proprietarului de a verifica starea proprietății. Cercetarea noastră a constatat că majoritatea chiriașilor consideră vizitele proprietarilor a fi intruzive, dar și că majoritatea proprietarilor simt o reticență culturală de a-și asuma dreptul legal de a verifica starea proprietății lor. Un colaborator a sugerat o abordare mai socială:

[Chiriașul ideal ar putea] să mă invite pe mine, proprietarul, să vin înăuntru, pentru un minut, ca să văd că totul este în regulă. Dar trebuie să vină de la chiriaș, să-mi spună cumva: „dacă vrei, intră să vezi că totul este în regulă”.

Desigur, în videoclip sunt prezentate mai multe idei (de exemplu, privind animalele de companie sau a împărțirii locuinței cu alții), idei care ar putea părea controversate, provocatoare sau pur și simplu de bun simț. În orice caz, eu doresc să închei această prezentare subliniind că această relație socială (nu doar economică) dintre un chiriaș și un proprietar include un alt pol social important: vecinii. Regulile nerostite ale vieții colective într-un bloc implică respectul reciproc astfel încât toti locatarii sa se bucure de o oază de liniște. Deci, atributele chiriașului ideal includ următoarele: A nu deranja vecinii. A menține pacea, liniștea, echilibrul locului. A nu fi certăreț. Și a fii politicos.