Dezvoltatorul imobiliar One United Properties pierde procesul cu organizațiile civice pe care le-a dat în judecată

Dezvoltatorul imobiliar One United Properties pierde procesul cu organizațiile civice pe care le-a dat în judecată

Grupul imobiliar One United Properties a pierdut procesul cu organizațiile civice pe care le-a dat în judecată și de la care a solicitat daune de 1 milion de euro. În trecut, asociațiile s-au opus dezvoltării mai multor proiecte imobiliare ale companiei conduse de antreprenorii Andrei Diaconescu și Victor Căpitanu, motivând că sunt nocive pentru oraș și că distrug spații verzi, parcuri, dar și clădiri de patrimoniu sau zone protejate.

Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală (pentru care Nicușor Dan a avut calitatea de reprezentant și care a fost dizolvată definitiv la data de 12 decembrie 2022) Asociația SOS Orașul (înființată și controlată de partenera de viață a lui Nicușor Dan, dizolvată la data de 18 noiembrie 2022), Asociația Salvați Bucureștiul (înființată de Nicușor Dan) și Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural au câștigat în instanță procesul început cu One Mircea Eliade Properties și One United Tower, două dintre firmele din grupul imobiliar One United Properties.

„Soluția pe scurt: Respinge, ca neîntemeiată, excepția tardivității formulată de reclamante cu privire la momentul invocării excepției prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor, de către pârâta Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural. Respinge excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantelor, invocată de pârâta Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural, ca neîntemeiată. Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantele ONE MIRCEA ELIADE PROPERTIES SRL și ONE UNITED TOWER SA, în contradictoriu cu pârâtele Asociația Mișcarea Civică Miliția Spirituală, Asociația Salvați Bucureștiul, Asociația S.O.S. Orașul și Asociația pentru Conservarea Integrată a Patrimoniului Natural și Cultural, ca neîntemeiată. Cu apel, în termen de 30 zile de la comunicare, care se depune la Tribunalul București – Secția a IV-a Civilă. Pronunțată azi, 22.02.2024, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefă instanței”, se arată în decizia instanței, potrivit portal.just.ro.

Decizia instanței nu este una definitivă, iar împotriva ei se poate depune un apel în termen de 30 de zile.

Reamintim că pe 29 decembrie 2023, Asociația Salvați Bucureștiul a anunțat că a strâns banii necesari pentru a evita o posibilă dizolvare a organizației, după decizia luată de Judecătoria Sectorului 5, într-o dispută cu dezvoltatorul imobiliar One United Properties. Asociaţia Salvaţi Bucureştiul ceruse ajutor pentru a strânge 60.000 de lei, sumă cu ajutorul căreia susţinea că ar putea achita cheltuielile de judecată dezvoltatorului One Mircea Eliade Properties şi ar evita dizolvarea, care a fost dispusă de compania imobiliară.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.