Omul de afaceri Dumitru Creștin (65 de ani), unul dintre acționarii producătorului de conserve Scandia Sibiu, continuă autorizarea proiectului rezidențial pe care l-a planificat în locul fostelor hale IRMEB, de peste drum de Parcul Natural Văcărești, după ce a anunțat că vrea să își vândă divizia imobiliară, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Compania Daim Imobiliara, controlată de familia Creștin, a obținut un nou document necesar în parcursul de autorizare, al cărui scop este construcția unui ansamblu rezidențial cu mai multe imobile și înălțimi diferite pe Calea Vitan, nr. 291.
Toate clădirile au gândite câte două subsoluri dedicate parcărilor subterane. Unele dintre imobile sunt doar cu parter, altele au câte 5 etaje, 6 etaje, 10 etaje și 11 etaje.
Terenul de circa 12.500 de metri pătrați al fostei fabrici IRMEB a fost curățat de vechile hale în 2022.
Sursele Profit.ro din piața imobiliară spun că intenția investitorilor este să dezvolte ei proiectul rezidențial, când vor fi obținute autorizațiile, și că sunt gândite peste 400 de apartamente.
Totuși, Scandia Food a anunțat anul trecut că vrea să vândă divizia imobiliară a grupului, care gestiona 3 proiecte în Sibiu (Morilor, Frigoriferului și Cristian) și unul în București, cel de pe Calea Vitan.
„Dorința de a înstrăina divizia de imobiliare a venit ca urmare a lipsei de timp și resurse pe care aceste proiecte le necesită“, a declarat atunci Andrei Ursulescu, directorul general al Scandia Food.
Daim Imobiliara a intrat în posesia producătorului de aparatură și instrumente de măsură IRMEB din cartierul bucureștean Vitan în 2012 printr-un proces de fuziune. Fabrica IRMEB a fost înființată în 1995 prin reorganizarea centrului de microproducție ICEMENERG București, o subunitate din cadrul Regiei Autonome de Electricitate Renel.
Dumitru Creștin este familiar cu investițiile imobiliare, însă acesta ar fi cel mai amplu proiect al său, dacă nu va vinde terenul alături de proiect.
El deține un complex de vile pe strada Johannes Kepler din cartierul Tei, unde își are reședința și unde au sediul social o parte dintre firmele sale.
Creștin este asociat cu omul de afaceri Radu Dimofte în clădirea de birouri Aviatorilor 47 din centrul Capitalei. De asemenea, până în 2015, Dumitru Creștin a fost partener de afaceri cu Ion Țiriac în proiectul de birouri Țiriac Tower din centrul Bucureștiului.
Scandia Food și-a anunțat intrarea pe piața imobiliară în 2019 cu un proiect de peste 30 de milioane de euro ce trebuia să aducă 600 de apartamente pe platforma logistică a vechii fabrici Scandia de pe strada Morilor din Sibiu. Și acest proiect a fost inclus în pachetul de vânzare al diviziei imobiliare.
Lasa un raspuns