Fotbalistul Florin Tănase și agentul FIFA Florin Vulturar au demarat dezvoltarea Noura Residence

Fotbalistul Florin Tănase și agentul FIFA Florin Vulturar au demarat dezvoltarea Noura Residence

Jucătorul de fotbal de la FCSB, Florin Tănase, și agentul FIFA Florin Vulturar, au început construcția proiectului rezidențial Noura Residence amplasat în Pipera, în zona de nord a Bucureștiului.

Noura Residence va reuni 128 de apartamente în patru imobile cu câte șase etaje fiecare și va fi dotat cu un sistem de pompe de căldură, anunță compania de consultanță imobiliară SVN Romania, agentul exclusiv al proiectului.

”Noura Residence este primul pas pe piața imobiliară din postura de investitor. Am ales una dintre cele mai căutate zone de către cumpărători, în special de către cei care lucrează în zonele din nordul orașului”, a declarat Florin Tănase, dezvoltatorul Noura Residence.

Proiectul va fi dezvoltat într-o singură fază, finalizarea sa fiind estimată pentru sfârșitul anului 2026.

”Zona Pipera – sud se transformă într-un veritabil pol rezidențial al orașului, în principal datorită accesului foarte facil către marile centre de afaceri din zonele Pipera și Aviației, dar și datorită conexiunilor bune către numeroase centre de învățământ private de top, zone comerciale sau Autostrada A3”, a comentat Victor Vremera, COO și Managing Partner SVN Romania, consultantul proiectului.

Florin Tănase este unul dintre numeroșii jucători de fotbal care au făcut investiții imobiliare. La începutul acestui an, fostul fotbalist Jean Barbu, jucător la FC Argeș, Rapid și Numancia, a anunțat că pregătește construcția unei clădiri cu două etaje și 7 apartamente în Pitești.

Cosmin Olăroiu, unul dintre cei mai cunoscuți antrenori români de fotbal, a finalizat două proiecte cu apartamente de lux în Constanța și București. El este și un prolific om de afaceri, iar anul acesta a vândut către dezvoltatorul Hagag Development Europe proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”.

Radu Drăguşin, fotbalist român care joacă la Tottenham, a investit în proiectul imobiliar Quartier Azuga, din Colentina.

Ciprian Marica, fostul atacant al naţionalei de fotbal, a investit în mai multe proiecte imobiliare, iar portarul Ciprian Tătăruşanu investeşte într-un proiect din Mogoşoaia.

Și cel mai celebru fotbalist român, Gheorghe Hagi, a investit în imobiliare. Cea mai mare investiție a sa este hotelul Iaki din Mamaia, operat prin intermediul Hagi Sport SRL.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.