Omul de afaceri George Becali, proprietarul clubului de fotbal FCSB, pregătește actele de dezvoltare a unui ansamblu rezidențial cu 58 de vile și 24 de apartamente în Pipera, peste drum de Mobexpert Homes, construit de Dan Șucu. Planul este să vândă proiectul autorizat investitorului Koramic Real Estate, deținut indirect de milionarul belgian Christian Dumolin, potrivit surselor Profit.ro din piața imobiliară.
Planul pe care îl are în lucru George Becali prevede construirea unui complex rezidențial format din 58 de vile de 4 tipuri și un imobil cu 2 etaje și etajul 3 retras, care va avea 24 de apartamente, o investiție estimată la 12 milioane de euro ce se va desfășura pe un teren cu o suprafață de aproape 3 hectare, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.
Proiectul propus ocupă doar 35% din teren, ceea ce permite o eventuală extindere viitoare. După obținerea actelor necesare, proiectul va fi vândut dezvoltatorului imobiliar Koramic Real Estate, cu care a fost semnat un antecontract, potrivit surselor Profit.ro.
Terenul vizat este amplasat peste drum de Mobexpert Homes, ansamblul rezidențial cu 110 locuințe, dezvoltat de omul de afaceri Dan Șucu, dar și aproape de Alexander Residence, proiectul cu 76 de vile al lui George Becali.
Koramic Real Estate mai lucrează la autorizarea etapei a doua din Sunset Lake Homes, proiect localizat în apropiere de Petrom City, din nordul Bucureștiului.
Christian Dumolin deține prin intermediul Koceram Holding controlul Koramic Investment Group, din care face parte producătorul țiglelor Koramic (parte a grupului Wienerberger). El ocupă locul 54 în topul celor mai bogați belgieni cu active estimate la o valoare de peste 652 milioane de euro, potrivit publicației Der Rijkste Belgen.
O serie de milionari belgieni au ajuns să investească în România la recomandarea unor parteneri sau cu ajutorul unor antreprenori români. Aceștia au plasat până acum peste 2 miliarde de euro în proprietăți românești. Printre ei se numără Patrick Van Den Bossche și Marc Lebbe – fondatorii Liebrecht & WooD, Steven Van Den Bossche și Carl Decoopman – proprietarii BelRom, familia De Pauw – proprietar al WDP, Jan Van Geet – care controlează VGP, familia antreprenorului Jan De Clerk – care deține Alinso Group, familia lui Luc Geuten – care controlează Mitiska, familia Kerckhof – care deține Vabeld, Frank Donck de la Atenor, familia Huys – care deține grupul de construcții Recon, Jan Demeyere și Didier Balcaen – fondatorii Speedwell sau fostul pilot de raliuri Yves Weerts.
Afacerile fiicelor lui Becali
Familia Becali a vândut, în ultimii ani, o serie de terenuri în Pipera unor dezvoltatori imobiliari precum H4L Development, Catted și IBB Holding, dar și unor antreprenori ca Andrei Lișinschi, Dumitru Dragomir, fotbalistul Florin Tănase, familiei Ionica și Gelu Pașalău, fostului deputat democrat Mihail Solcan din Republica Moldova și lui Francisco Rubio Garcés, fostul proprietar al echipei de fotbal Numancia din Spania, în tranzacții cu o valoare cumulată de peste 70 de milioane de euro semnalate în premieră de Profit.ro. Tot Becali a vândut cu 11 milioane de euro și cele 7 hectare de teren pe care Prime Kapital construiește acum ansamblul rezidențial Avalon din aceeași zonă.
Pe terenuri ce au aparținut lui George Becali pregătesc acum proiecte rezidențiale și Steven Herring – unul dintre cei mai bogați sud-africani, și Amset Prodexim.
Terenurile familiei Becali sunt localizate în zona clădirilor de birouri din Pipera unde au sediile centrale companii precum Coca-Cola, Mercedes-Benz, Bergenbier sau Altex.
Theodora Becali Mincu, și soțul său, Mihai Theodor Mincu, au început construcția primului lor ansamblu rezidențial major, cu 660 de apartamente și 50 de case, pe un teren primit de la George Becali și amplasat în zona corporațiilor din Pipera.
Theodora și soțul său au vândut în 2023 fostul hotel de 5 stele Inter din stațiunea Venus familiei Zamfir, proprietara Energoutil Contact din București, într-o tranzacție de 8 milioane de euro, ce i-a adus familiei Becali un profit de 1,2 milioane euro, potrivit informațiilor obținute de Profit.ro.
Și fiica mijlocie a lui George Becali, Alexandra Becali, a intrat pe piața imobiliară prin inițierea a 3 ansambluri rezidențiale învecinate, care însumează peste 500 de apartamente.
Cu aceste proiecte, Theodora și Alexandra Becali se alătură unor investitori precum familia Bâlteanu, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Mohammad Murad, Ali Madadi, One United Properties, London Partners, Forte Partners, Hagag, Eden Capital sau Prime Kapital, care lucrează la proiecte rezidențiale în această zonă, după ce au speculat că spre perimetrul format din Blvd-ul Barbu Văcărescu, Șoseaua Pipera și Șoseaua Dimitrie Pompeiu, considerat City-ul românesc, fac naveta circa 100.000 de angajați.
Aproximativ 17.500 de case și apartamente ar putea fi livrate de către investitori în acest an în București și împrejurimi, ceea ce s-ar traduce printr-o scădere de 16,5% a ofertei noi, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară SVN Romania.
Puțin peste 21.000 de noi locuințe au fost livrate în București și Ilfov în 2023, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în scădere cu 1,3% comparativ cu rezultatul înregistrat în 2022.
Zonele din nordul a Bucureștiului vor atrage și în 2024 cel mai mare număr de locuințe care ar putea fi livrate, cu o cotă de aproape 40% din oferta nouă, acesta fiind al treilea an consecutiv în care nordul orașului este cel mai important pol de dezvoltare rezidențială din București, într-un context de creștere a veniturilor și implicit a ofertei care țintește segmentul middle market.
Lasa un raspuns