Impact Developer & Contractor atrage peste un milion de euro în primele 72 de ore de la lansarea ofertei de obligaţiuni

Impact Developer & Contractor atrage peste un milion de euro în primele 72 de ore de la lansarea ofertei de obligaţiuni

Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a reușit să atragă peste un milion de euro în primele 72 de ore de la lansarea ofertei sale de vânzare de obligaţiuni.

Compania intenționează să strângă în total 3 milioane de euro prin această ofertă, care este deschisă până la data de 23 februarie.

Valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 100 de lei pe titlu, iar subscrierile sunt posibile în intervalul 12 – 23 februarie. Obligaţiunile emise vor fi listate la Bursa de Valori București (BVB) sub simbolul IMP27E.

Oferta publică de vânzare de obligaţiuni este intermediată de TradeVille.

„Oferta se adresează atât investitorilor de retail actuali, cât şi celor potenţiali, ca urmare a strategiei noastre de lărgire a acestui segment de investitori. Interesul crescut arătat de la deschiderea ofertei reconfirmă atractivitatea companiei şi a instrumentelor de finanţare utilizat’’, a declarat Constantin Sebeşanu, CEO IMPACT Developer & Contractor.

Impact Developer & Contractor, prezentă pe piața BVB de 28 de ani, a utilizat diverse instrumente de capitalizare bursieră, atrăgând peste 130 de milioane de euro. La finalul anului trecut, analiștii de la Raiffeisen Bank au început acoperirea acțiunilor IMPACT cu o recomandare de cumpărare și un preț țintă de 0,3 lei, sugerând un potențial de randament de 25% comparativ cu prețul curent de tranzacționare al acțiunilor.

Printre proiectele dezvoltatorului se numără Greenfield Băneasa și Luxuria Residence. În 2023, Impact Developer & Contractor a finalizat prima fază a proiectului rezidențial BOREAL Plus în Constanţa, un proiect mixt format din vile și blocuri de apartamente, și a obținut autorizația de construire pentru proiectul rezidenţial GREENFIELD Copou, din Iași.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.