MetaWealth, startup-ul fintech, a atras o sumă record de 1,2 milioane USD, alte 2,4 milioane USD urmând să fie plătite în doi ani, şi a închis cel mai recent activ din Spania înainte de termen, pe fondul interesului ridicat din partea investitorilor de retail şi, mai ales, a cererii fără precedent din partea investitorilor români, conform unui comunicat de presă al companiei.
Potrivit sursei citate, de departe cea mai mare tranzacţie imobiliară tokenizată din Spania (prin comparaţie, o a doua tranzacţie anunţată public s-a încheiat pentru doar 65.000 USD), activul MetaWealth a atras în jur de 190 de investitori individuali din întreaga lume, aproximativ 60% dintre ei din România.
“Nu am cunoştinţă de vreo altă tranzacţie imobiliară similară, în care atât de multe persoane din România să investească laolaltă într-o afacere imobiliară premium”, spune Michael Topolinski, co-fondator MetaWealth. “Spania este una dintre cele mai mature şi mai profitabile pieţe imobiliare din lume şi peste 100 de români, împreună cu persoane din ţări precum Ţările de Jos, Elveţia şi Suedia, tocmai au cumpărat o proprietate de lux în Costa del Sol, fără să fie nevoiţi să părăsească ţara, să îşi deschidă un cont bancar în străinătate sau să vorbească limba spaniolă. Este o mică demonstraţie despre ce înseamnă viitorul industriei imobiliare, în care barierele geografice sunt înlăturate, iar oamenii au şanse egale atunci când vine vorba de investiţii”.
Managing Director Richard McLaughlin-Duane adaugă: “Am fost plăcut surprinşi de acest succes, având în vedere că am lansat al patrulea activ (şi primul nostru activ din Spania) în urmă cu doar 2 luni. Am observat, de asemenea, un procent semnificativ de investitori noi care s-au alăturat platformei noastre (aproximativ 30% dintre investitorii în cel mai recent activ). Acest lucru demonstrează că investitorii apreciază valoarea pe care o oferim şi rezultatele pe care le-am generat până acum. Am închis primul nostru activ în urmă cu 10 luni şi, de atunci, am distribuit investitorilor din 25 de ţări peste 160.000 USD reprezentând venituri din chirii. Aplicaţia MetaWealth, descărcată de peste 30.000 de ori, primeşte recenzii excelente de la utilizatori şi investitori. Până acum, avem peste 10.000 de conturi active. Aceste cifre, realizate într-un timp atât de scurt, confirmă faptul că MetaWealth revoluţionează cu adevărat lumea investiţională convenţională. Oferim o experienţă facilă şi profituri atractive într-un cadru transfrontalier. Sunt încrezător că acest ritm de creştere va accelera, pe măsură ce vom deschide noi pieţe pentru investitorii noştri”.
Fintech-ul caută în mod activ noi oportunităţi de investiţii, cu valori între 3 şi 5 milioane USD, şi intenţionează să listeze noi active imobiliare din Spania în următoarele săptămâni. În vizor este şi Atena, o altă piaţă ce atrage interes internaţional substanţial, primul activ fiind estimat să fie listat pe platformă în a doua parte a acestui an.
MetaWealth îşi propune să revoluţioneze industria imobiliară şi să pună în legătură vânzătorii cu cumpărătorii şi investitorii din întreaga lume, cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră, a expertizei globale în domeniul imobiliar şi a înţelegerii de neegalat a pieţei.
De la lansarea sa în martie anul trecut, platforma revoluţionară de investiţii a vândut apartamente tokenizate în valoare de peste 7,4 milioane USD. Conform evaluărilor independente realizate de Colliers International, activele prezente în aplicaţia MetaWealth pot genera o rentabilitate estimată a investiţiilor (ROI) de la 76% la 85% pe o perioadă de 5 ani.
Florin Nistor, un profesionist cu experienţă în domeniul imobiliar, spune. “Când MetaWealth s-a lansat, am fost intrigat, dar nu în totalitate convins – nu de conceptul în sine, ci din cauza aspectelor tehnice. Nu toate start-up-urile fintech sunt capabile să îşi respecte promisiunea. După mai puţin de un an, sunt un investitor mulţumit şi un ambasador MetaWealth. Am investit în toate activele de pe platformă, ceea ce poate fi considerată o decizie îndrăzneaţă, pe de o parte, dar care îmi generează, pe de altă parte, un venit pasiv proporţional şi stabil. Timpul va dovedi dacă am luat decizia corectă în această nouă eră a imobiliarelor promovată de MetaWealth”.
Lasa un raspuns