Dezvoltatorul imobiliar Proper Properties, prezent pe piaţa rezidenţială românească din 2017, a finalizat construcţia primului său ansamblu de vile din segmentul premium plus în Corbeanca, lângă Bucureşti, numit Cubes Residence Corbeanca. Proiectul, realizat exclusiv din fondurile proprii ale companiei, a fost finalizat într-un interval de trei ani, iar Proper Properties îşi propune să continue să se implice în proiecte rezidenţiale de tip boutique, cu accent pe zona metropolitană din nordul Capitalei. Segmentul premium al pieţei imobiliare din România a crescut constant cu o medie de 2% – 3% în fiecare an, conform unui comunicat de presă al companiei.
“Piaţa rezidenţială premium este una stabilă, iar preferinţele cumpărătorilor din acest segment sunt într-o continuă evoluţie. Clienţii din segmentul premium plus îşi doresc un stil de viaţă care să îmbine confortul, luxul şi apropierea de natură. Echilibrul între comunitate şi intimitate este, de asemenea, foarte important pentru ei. De la aceste date am pornit atunci când am proiectat Cubes Residence Corbeanca. Am pus în prim plan calitatea construcţiilor, confortul locuitorilor din complex şi “Joie de Vivre” (bucuria de a trăi)”, a declarat George Alexe, Asset Manager în cadrul companiei Proper Properties.
Un element central din lista de diferenţiatori prin care se remarcă ansamblul Cubes Residence Corbeanca este parcul privat de 8.000 mp, disponibil exclusiv membrilor comunităţii. Dezvoltatorul a reuşit să creeze un mediu sigur şi înconjurat de spaţii verzi, iar parcul central din Cubes Residence le oferă rezidenţilor posibilitatea să petreacă oricât timp doresc în aer liber, fără să fie nevoie să se deplaseze în exteriorul ansamblului.
Cei 8.000 mp de spaţii verzi şi alei pietonale au fost create pentru a oferi cadrul perfect astfel încât membrii comunităţii să se poată plimba, relaxa şi socializa, iar copiii să se joace în siguranţă.
“Am considerat că e cel mai bine să listăm proprietăţile atunci când ansamblul este finalizat pentru că ştim cât de important este ca viitorii proprietari să vadă proiectul finalizat cu toate facilităţile, să simtă atmosfera locului şi să se mute în momentul în care vor putea beneficia de spaţiile verzi şi de locurile de relaxare”, completează George Alexe.
Zona de nord a Bucureştiului oferă o gamă largă de facilităţi urbane – de la spaţii de birouri şi instituţii educaţionale de top, la centre comerciale şi zone de agrement. Comunităţile private din această zonă, cu acces facil la infrastructura majoră şi proximitatea faţă de punctele de interes esenţiale, reprezintă un refugiu liniştit, dar şi exclusivist. Ele răspund cererii pentru un echilibru între funcţionalitate, estetică şi un mod de viaţă îmbunătăţit. În plus, oferă facilităţi suplimentare precum spaţiile ample de locuit în aer liber, grădinile private şi zonele de relaxare.
Cei mai atraşi de această zonă şi de proiectele imobiliare de tip boutique sunt familiile dinamice, care caută un stil de viaţă indoor-outdoor.
Proiectul Cubes Residence Corbeanca finalizat în 2024 Cubes Residence Corbeanca este alcătuit din opt vile spaţioase, construite într-un cadru natural cu spaţii verzi private. Acest tip de comunitate restrânsă răspunde cerinţelor cumpărătorilor din segmentul premium plus, care se află în căutarea intimităţii şi a unui stil de viaţă exclusivist.
“Ne dorim să se creeze o comunitate omogenă, care să împărtăşească aceleaşi interese şi stil de viaţă”, subliniază dezvoltatorul.
Ansamblul oferă trei tipuri de vile cu etaj sau pe parter, cu suprafeţe construite utile de până la 170 de metri pătraţi şi au fost proiectate în jurul unor elemente arhitecturale unice, ideale pentru familii care îşi doresc siguranţă, intimitate şi linişte. Vilele au trei sau patru dormitoare, trei băi, livingul beneficiind de suprafeţe vitrate oversized, o bucătărie interioară şi una exterioară. Proprietăţile includ şi un garaj pentru două maşini, trei terase exterioare ale căror suprafeţe rivalizează cu cea a casei, adăugând o suprafaţă suplimentară de 158 de metri pătraţi, astfel încât suprafaţa totală (inclusiv terasele exterioare) ajunge la peste 300 de metri. Construcţia acestui ansamblu a fost finalizată în acest an.
Lasa un raspuns