Schimbare între doi mari dezvoltatori: MAS și Prime Kapital își împart mallurile și apartamentele. MAS ar putea ajunge la un portofoliu de peste 1 miliard de euro

Schimbare între doi mari dezvoltatori: MAS și Prime Kapital își împart mallurile și apartamentele. MAS ar putea ajunge la un portofoliu de peste 1 miliard de euro

Companiile imobiliare MAS PLC și Prime Kapital, care au în derulare un parteneriat pentru dezvoltarea de proprietăți imobiliare în România, ar putea să-și schimbe structura.

MAS și-a anunțat recent investitorii că analizează o propunere de simplificare a parteneriatului cu Prime Kapital (PK), care i-ar permite să obțină controlul acestuia. Investițiile în cadrul acestui parteneriat sunt derulate prin PKM Development, din care MAS deține 40%, iar Prime Kapital 60%.

Prime Kapital, fondată de Martin Slabbert și Victor Semionov, aceeași care au pus pe picioare și NEPI (care ulterior a fuzionat cu Rockcastle), are un parteneriat cu MAS pentru dezvoltarea de proiecte comerciale și rezidențiale în mai multe orașe din România. MAS a cumpărat apoi mai multe centre comerciale și a devenit astfel unul dintre cei mai importanți proprietari de centre comerciale de pe plan local.

Această schimbare ar avea ca rezultat pentru MAS îmbunătățirea capacității operaționale, cu obiective de creștere pe termen lung. Dacă se va finaliza, compania din Africa de Sud va avea un portofoliu de spații de retail de peste 1,1 miliarde de euro, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor financiare ale companiei pentru primul semestru din acest an financiar, încheiat la 31 decembrie 2023.

Cum își împart MAS și Prime Kapital proprietățile

Propunerea este ca MAS să cumpere platforma de dezvoltare comercială dar și participația Prime Kapital din PKM Development și să renunțe la proprietățile rezidențiale și terenurile pentru viitoarele dezvoltări în favoarea Prime Kapital.

Dacă restructurarea propusă va fi finalizată, PKM Development va deveni o subsidiară deținută integral de MAS, care include proprietățile deja construite dar și cele care se află în plan de dezvoltare.

MAS ar urma să dețină integral Carolina Mall, Argeș Mall dar și Mall Moldova, care se află în dezvoltare și care va fi finalizat în aprilie 2025, terenurile securizate și nesecurizate pentru viitoare dezvoltări precum Transilvania Mall, Bacău Mall și alte oportunități.

MAS deține în România două malluri (Dâmbovița Mall – Târgoviște, Atrium Mall – Arad) și alte trei în Bulgaria și Polonia. Pe lângă acestea, mai deține și strip-malluri în mai multe orașe din țară.

Proprietățile dezvoltate în parteneriat cu Prime Kapital, și din care 40% sunt mallul Carolina, deschis anul trecut la Alba Iulia, Argeș Mall, prima fază din Moldova Mall din Iași și extensiile construite pentru strip-mallurile din Slobozia, Baia Mare și Roman.

MAS ar intra și în posesia terenurilor pentru viitoarele malluri din Bacău, Cluj-Napoca șI București, cumpărate în ultimii ani de Prime Kapital și pe care vor fi construite și blocuri cu locuințe.

MAS ar trebui să cedeze participația din proiectele rezidențiale Silk District, Pleiades, Avalon și Marmura și la terenurile pentru viitoarele construcții rezidențiale. PK are un stoc de terenuri pe care se pot construi 11.000 de locuințe în următorii ani.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.