AFI Properties a avut parte, în 2024 de „unul dintre cei mai buni ani din istoria companiei”

AFI Properties a avut parte, în 2024 de „unul dintre cei mai buni ani din istoria companiei”

Dezvoltatorul imobiliar israelian AFI Properties, care desfășoară activități și pe plan local prin AFI Europe, a avut parte în 2024 de „unul dintre cei mai buni ani din istoria companiei”, se arată în cel mai recent raport. În prezent, compania are în construcție 175.000 mp, atât în Israel, cât și în alte state din CEE.

„Compania a înregistrat unul dintre cei mai buni ani din istoria sa, cu o îmbunătățire bruscă a tuturor parametrilor operaționali. Ponderea companiei din venitul net de exploatare (NOI) a depășit pentru prima dată pragul de 1 miliard de șekeli (252,5 mil. euro n.r.), reflectând o creștere de aproximativ 23% față de 2023. Fondurile ajustate din operațiuni au înregistrat, de asemenea, o creștere bruscă de aproximativ 26% față de aproximativ 2023, la 438 milioane șekeli (109,5 mil. euro n.r.)”, a punctat Avi Barzilay, CEO al AFI Properties.

El a mai precizat că războiul din Gaza a afectat toate aspectele vieții în Israel și, chiar dacă mare parte din operațiunile companiei se desfășoară în Europa, războiul a generat provocări semnificative pentru management, în încercarea de a menține un sentiment de normalitate cu angajații, clienții și partenerii din Europa.

Anul trecut, compania a livrat aproximativ 68.000 mp de spații de birouri, precum clădirea Landmark A din Israel și 16.000 mp în cadrul AFI Loft Cotroceni. Totodată, a achiziționat clădirea de birouri myhive Victoriei din centrul Capitalei de la Immofinanz pentru 27 milioane de euro, pe care o va transforma și reamenaja într-un spațiu nou de aproximativ 26.000 mp.

În prezent, AFI Properties are în construcție mai multe clădiri de birouri în Israel, Polonia, Serbia, precum și un hotel în Belgrad, care va fi operat de Marriott.

În domeniul rezidențial, au fost finalizate 1.388 de locuințe pentru închiriat pe piețele central-europene, în special în Polonia și Cehia, alte 1.052 sunt în construcție și 1.910 în stadiul de planificare. Anul acesta, compania va finaliza și în România 244 de unități locative în cadrul AFI Home North, tot destinate închirierii.

Mall-ul AFI Cotroceni este unul dintre cele mai performante active ale grupului, obținând anul trecut venituri din exploatare de 48,4 milioane de euro, după cum arată raportul companiei.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.