Kesz România a vândut, în patru luni de la lansarea proiectului rezidențial Corallis, 27% din stocul disponibil, reprezentând tranzacții în valoare de 57,4 milioane de lei, potrivit Fortim Trusted Advisors, agentul de vânzări exclusiv al proiectului.
Astfel, în 2024 s-au semnat ante-contracte pentru 61 de apartamente din cadrul proiectului amplasat pe malul Lacului Grivița.
Cele mai căutate au fost apartamentele cu două camere, iar cel mai valoros apartament vândut în această perioadă este un penthouse cu vedere la lac și terasă tip rooftop, la prețul de 530.000 euro plus TVA.
Jumătate dintre cumpărători au optat pentru metoda de plată pe tranșe, care vor fi achitate până la finalizarea lucrărilor de construire, cu un avansul de 30%, care trebuie achitat la semnarea ante-contractului, pentru orice metodă de plată aleasă.
Lucrările de construcție sunt în prezent în desfășurare, iar termenul de finalizare este finalul anului 2026, urmând ca predarea apartamentelor să se deruleze odată cu începutul anului 2027.
Corallis marchează prima incursiune a companiei Kesz în România, în calitate de dezvoltator imobiliar. Grupul deține și o clădire de birouri clasa A în Cluj-Napoca, cu o suprafață de 21.100 mp și o unitate de producție în Turda.
Kesz a fost și antreprenor general într-o serie de proiecte precum One Herăstrău Park Residence, Atenor Dacia One Project, sediul administrativ central al Băncii Transilvania, Tradecenter, Nymphaea Aquapark Wellness & Thermal SPA și Hexagon Offices.
Lasa un raspuns