Investitorul imobiliar belgian Mitiska REIM a anunțat închiderea fondului european cu valoare adăugată MEREP 3 la 310 milioane euro, depășind ținta inițială de 300 milioane euro și reprezentând o creștere de 39% față de ediția precedentă.
MEREP 3 (Mitiska European Real Estate Partners 3) este cel de-al treilea fond al Mitiska REIM, concentrat pe proiectele imobiliare de proximitate din toată Europa, parcuri de retail cu ancore din alimentație, proiecte industriale ușoare, self-storage și logistică urbană.
Dintre investitorii din MEREP 3 fac parte jucători instituționali, cu angajamente de la fonduri de pensii, companii de asigurări, afaceri de familie și bănci.
În ianuarie anul acesta, Mitiska REIM a anunțat o co-investiție de 50 de milioane de euro alături de Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).
Incluzând finanțarea prin datorii, fondul va avea o capacitate totală de investiții de până la 1 miliard de euro pentru a investi în proiecte imobiliare de proximitate din întreaga Europă.
Fondul a angajat deja 35% din capital într-un portofoliu diversificat de active imobiliare de proximitate, cu opt investiții în valoare totală de 107 milioane de euro garantate până în prezent și un portofoliu de active suplimentare aflate în prezent în curs de audit și negociere.
În România, Mitiska REIM a vândut în 2023 gigantului imobiliar M Core, un portofoliu de 25 de parcuri de retail dezvoltat, construit și administrat în parteneriat cu Square 7 Properties, pentru 219 milioane de euro.
În octombrie 2024, compania a deschis Pitești Shopping Park, un nou parc de retail care are ca ancoră principală un supermarket Kaufland de 5.700 mp și include 15 unități comerciale cu o suprafață totală închiriabilă (GLA) de 17.285 mp.
În ultimii 12 ani, Mitiska REIM a atras cinci fonduri și a construit un portofoliu de 92 de proprietăți, reprezentând aproximativ 1.200.000 mp de suprafață închiriabilă în Belgia, Olanda, Franța, Germania, Spania, Portugalia, România, Polonia, Republica Cehă, Slovacia și Bulgaria.
Lasa un raspuns