Mitiska REIM și-a asigurat o co-investiție de 50 de milioane de euro de la BERD

Mitiska REIM și-a asigurat o co-investiție de 50 de milioane de euro de la BERD

Investitorul imobiliar belgian Mitiska REIM a obținut 50 de milioane de euro, prin fondul de valoare adăugată MEREP 3, de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD). Până acum, fondurile totale acumulate de MEREP 3 au ajuns la 290 de milioane de euro.

BERD va deveni astfel partener de investiții, alături de MEREP 3, printr-un vehicul de investiții belgian, Fondul BERD CIV. Acesta va viza investițiile pe piețele din Europa Centrală și de Est, iar Mitiska REIM va acționa ca administrator discreționar al fondului.

Fondul a angajat deja 110 milioane de euro într-un portofoliu de investiții imobiliare, iar închiderea sa finală este planificată pentru primul trimestru al anului 2025.

„Pe măsură ce ne îndreptăm către închiderea finală a fondului, în primul trimestru al acestui an, suntem pe cale să depășim ținta inițială de strângere de fonduri de 300 de milioane de euro”, a comentat Sylvie Geuten-Carpentier, Managing Partner al Mitiska REIM.

În România, belgienii au inaugurat în luna octombrie 2024 un parc de retail la Pitești, primul după vânzarea portofoliului de 25 de parcuri către M Core din Marea Britanie, tranzacție imobiliară care a avut loc în 2023.

Pitești Shopping Park are ca ancoră principală un supermarket Kaufland de 5.700 mp și include15 unități comerciale cu o suprafață totală închiriabilă de 17.285 mp, 392 locuri de parcare și 12 stații de încărcare pentru vehicule electrice.

În ultimii 12 ani, Mitiska REIM a dezvoltat cinci fonduri și a construit un portofoliu de 94 de proprietăți, cu o suprafață de aproape 1,2 milioane mp, în țări precum Belgia, Franța, Germania, Spania, Portugalia, România, Polonia, Cehia, Slovacia și Bulgaria.

Reclama Bats Cave Hut Transylvania

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.