Noul sediu extins de 1.300 mp din Palas, distribuit pe două etaje, marchează consolidarea operațiunilor companiei în regiune. Modular Services, companie românească de outsourcing specializată în servicii integrate de IT, Finance și BPO pentru clienți internaționali, se extinde în clădirea United Business Center 3, parte a ansamblului Palas Iași. Extinderea vine într-o perioadă de creștere...
Autor: Radar Imobiliar
Nhood: venituri mai mari cu 34% și creștere de 7% în Specialty Leasing
În România, compania a contribuit la o creștere de peste 20% a veniturilor clienților, într-un context în care leasingul pe termen scurt devine un motor strategic de performanță pentru retail. Nhood a generat, începând cu 2024, venituri cu 34% mai mari pentru proprietarii de active prin activitatea de Specialty Leasing, iar în 2025 acest segment...
PRIMA Solis atrage cererea în estul Capitalei: aproape jumătate din prima fază a proiectului, vândută în șase luni
PRIMA Development Group, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, cu experiență de 20 de ani în dezvoltarea de ansambluri rezidențiale fiabile, anunță un ritm accelerat al vânzărilor la PRIMA Solis, proiectul său de referință din estul Bucureștiului. La numai șase luni de la lansarea vânzărilor pentru Faza I, aproape 50% dintre unități...
Mogo România se extinde în portofoliul Vastint și se relochează în Business Garden Bucharest
Mogo România își continuă dezvoltarea prin relocarea în proiectul Business Garden Bucharest, unde beneficiază de un spațiu de birouri de aproape de trei ori mai mare decât cel ocupat anterior în Timpuri Noi Square. Alegând să se extindă în cadrul portofoliului Vastint România, compania fintech reconfirmă valoarea parteneriatelor pe termen lung și flexibilitatea oferită de...
Laurențiu Lazăr (Colliers): 2026 se conturează ca unul dintre cei mai buni ani pentru tranzacțiile cu active imobiliare
Piața imobiliară din România traversează o perioadă de prudență, însă fundamentele rămân solide, iar segmentul de investment a depășit deja 500 de milioane de euro tranzacționați. Laurențiu Lazăr, Managing Partner Colliers România, explică de ce piața rămâne robustă pe termen lung, în ciuda unui context economic cu multiple variabile și riscuri suprapuse. Piața imobiliară locală...
71% din cererea de birouri vizează spații noi: preînchirierile revin în București
Piața de birouri din București a rămas stabilă ca volum în S1 2026, însă structura cererii s-a schimbat semnificativ: companiile au închiriat peste 72.000 mp de spații noi, iar preînchirierile au reapărut după un an de pauză, ajungând la 18.331 mp, arată datele ESOP Consulting. Piața închirierilor de birouri din București a rămas stabilă în...
Ecovillas își redefinește portofoliul: retragere din Palladyo și extindere în Republica Moldova
Ecovillas renunță la participația din proiectul Palladyo, accelerează proiectul Nouvert și confirmă în exclusivitate pentru Forbes România dezvoltarea LAGO Homes, o comunitate de aproximativ 100 de locuințe pe malul lacului Ghidighici, lângă Chișinău. Ecovillas își redefinește strategia și se concentrează pe comunități boutique și locuințe sustenabile, după transferul participației din proiectul Palladyo, un ansamblu rezidențial...
IWG adaugă 5.100 mp de spații flexibile în Iași, București și Timișoara
IWG își extinde rețeaua locală cu patru noi centre, pe fondul unui ritm global de expansiune marcat de 382 de noi locații semnate în primul trimestru din 2026. International Workplace Group (IWG) își extinde rețeaua din România prin deschiderea a patru noi centre de lucru în regim hibrid în București, Iași și Timișoara, totalizând peste...
88% din tranzacțiile REMAX rămân în rezidențial
Cele mai mari tranzacții din S1 2026 au fost un imobil rezidențial din Brașov, vândut la 1,4 mil. euro, o proprietate comercială din Cluj‑Napoca, evaluată la peste 1,39 mil. euro, și o proprietate comercială din Craiova, de 1,25 mil. euro. Piața imobiliară a traversat în prima jumătate a anului 2026 o perioadă de reechilibrare, în...
One United Properties finalizează Oferta Publică de Cumpărare pentru răscumpărarea acțiunilor proprii
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din Români, anunță finalizarea Ofertei Publice de Cumpărare pentru răscumpărarea acțiunilor proprii. În perioada de derulare a Ofertei, care a avut loc în perioada 1-14 iulie 2026, acționarii au oferit spre vânzare un număr...









