Autor: Radar Imobiliar

Home Radar Imobiliar
Criza locuințelor – Milioane de europeni sunt afectaţi. UE pregăteşte măsuri pentru îmbunătățirea situației locuințelor şi a combaterii sărăciei
Post

Criza locuințelor – Milioane de europeni sunt afectaţi. UE pregăteşte măsuri pentru îmbunătățirea situației locuințelor şi a combaterii sărăciei

Criza locuinţelor este o problemă reală la nivelul Uniunii Europene şi soluţiile pentru locuinţe decente, sustenabile şi cu preţuri accesibile presupun atât alocarea de fonduri la nivel european şi naţional, cât şi eliminarea unor bariere administrative – aceasta este una dintre principalele concluzii ale dezbaterii desfăşurate marţi dimineaţă în plenul Parlamentului European. Dezbaterea s-a referit...

Prefectul Capitalei cere Ministerului Culturii să facă verificări la Casa Vernescu, clădire monument care ar fi închiriată ilegal
Post

Prefectul Capitalei cere Ministerului Culturii să facă verificări la Casa Vernescu, clădire monument care ar fi închiriată ilegal

Ministerul Culturii ar trebui să facă verificări privind Casa Vernescu, monument istoric închiriat ilegal de Uniunea Scriitorilor din România unui cazinou, având în vedere că nu controlează nimeni ce amenajări s-au făcut şi în ce condiţii, a atras atenţia luni prefectul Capitalei, Andrei Nistor, relatează Agerpres. „Pe vremea când era premier, în 2015, domnul Ponta...

Platforma stock.estate depășește 6 milioane de euro finanțate și se extinde în Italia
Post

Platforma stock.estate depășește 6 milioane de euro finanțate și se extinde în Italia

Platforma de investiții în real estate stock.estate a depășit pragul de 6 milioane de euro finanțate, după ce în ultimele două luni investitorii au contribuit cu peste 2 milioane de euro prin proiectele listate pe platformă. Ritmul accelerat de finanțare marchează cel mai puternic început de an pentru companie, cu peste 1 milion de euro...

North Bucharest Investments adaugă în portofoliul său proiectul rezidențial HILS Nord, dezvoltat de HILS Development
Post

North Bucharest Investments adaugă în portofoliul său proiectul rezidențial HILS Nord, dezvoltat de HILS Development

North Bucharest Investments (NBI) își extinde portofoliul printr-un parteneriat cu HILS Development pentru promovarea proiectului rezidențial HILS Nord. Prin această colaborare, proiectul HILS Nord devine parte din portofoliul North Bucharest Investments, consolidând oferta companiei cu un proiect rezidențial de amploare care răspunde cererii în creștere pentru locuințe moderne în zona de nord a Bucureștiului. Zona...

Grupul german IREKS cumpără un teren de 13.000 mp lângă București pentru un nou sediu și depozit
Post

Grupul german IREKS cumpără un teren de 13.000 mp lângă București pentru un nou sediu și depozit

Grupul german IREKS, producător internațional de ingrediente pentru industria de panificație și cofetărie, a achiziționat un teren cu o suprafață de aproximativ 13.000 de metri pătrați în Chitila, în apropierea Bucureștiului, unde intenționează să dezvolte un nou sediu administrativ și un depozit logistic. Potrivit companiei, pe terenul achiziționat urmează să fie construit un sediu administrativ...

Bucureștiul urcă pe locul 49 în clasamentul Europe’s Best Cities 2026; Capitala câștigă puncte la standard de viață, retail, gastronomie și activitate urbană
Post

Bucureștiul urcă pe locul 49 în clasamentul Europe’s Best Cities 2026; Capitala câștigă puncte la standard de viață, retail, gastronomie și activitate urbană

Clasată în urma altor capitale din regiunea CEE precum Praga, Budapesta sau Varșovia, dar între Veneția, zona metropolitană Ruhr și Glasgow, București se află pe locul 49 în topul „Europe’s Best Cities 2026”, realizat de compania de consultanță Resonance. Raportul analizează performanța și percepția a 100 de orașe europene în funcție de indicatori precum calitatea...

Genesis Property îl numește pe Cătălin Niculiță în funcția de Leasing Manager
Post

Genesis Property îl numește pe Cătălin Niculiță în funcția de Leasing Manager

Genesis Property, proprietar și operator de clădiri de birouri din România, a anunțat numirea lui Cătălin Niculiță în funcția de Leasing Manager, potrivit unui comunicat al companiei. Cu aproape 20 de ani de experiență în domeniul imobiliar, Cătălin Niculiță se alătură echipei de leasing a companiei cu obiectivul de „a contribui la strategia de creștere...

Cum a ajuns o localitate de lângă București cea mai asigurată din țară, în doar două săptămâni. Curg amenzile pentru lipsa asigurării de locuință
Post

Cum a ajuns o localitate de lângă București cea mai asigurată din țară, în doar două săptămâni. Curg amenzile pentru lipsa asigurării de locuință

Corbeanca, localitate din județul Ilfov apropiată de București și recunoscută pentru dezvoltarea sa pe segmentul imobiliar, a ajuns să fie cea mai asigurată unitate administrativă din România în doar două săptămâni, cu un procent al caselor protejate de 75%. Explozia a venit după ce primarul din Corbeanca a hotărât, în toamna anului trecut, să aplice...

One United Properties mai așteaptă cu vânzarea One Tower, cea mai scumpă clădire de birouri din România
Post

One United Properties mai așteaptă cu vânzarea One Tower, cea mai scumpă clădire de birouri din România

One United Properties, care a scos la vânzare One Tower din București, mai așteaptă cu vânzarea clădirea de birouri. Deși are un cumpărător la prețul cerut, tranzacția nu este iminentă, spune cofondatorul companiei, Victor Căpitanu. One United Properties (BVB:ONE) mai așteaptă vânzarea clădirii de birouri One Tower, scoasă la vânzare cu 114 milioane de euro....

Ioan Bejan (Genesis Property): „În România există sute de mii de studenți care au nevoie de locuințe, dar oferta modernă este încă limitată”
Post

Ioan Bejan (Genesis Property): „În România există sute de mii de studenți care au nevoie de locuințe, dar oferta modernă este încă limitată”

Cererea pentru locuințe dedicate studenților și tinerilor profesioniști este în continuare foarte ridicată în București, în condițiile în care oferta modernă este limitată, iar o parte semnificativă a pieței de închirieri funcționează încă informal, consideră Ioan Bejan, Director de Sustenabilitate la Genesis Property. Compania, unul dintre principalii investitori imobiliari români, administrează peste 150.000 mp de...