Compania de IT AscentCore și-a extins activitatea la Timișoara, alegând un spațiu de birouri de 360 mp în clădirea ISHO, deținută de Mulberry Development.
Compania furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, având expertiză specializată în inteligența artificială (AI) și machine learning și a încheiat în anul 2023 cu afaceri de aproape 10 milioane de dolari.
“Urmând trendul hibrid la nivel mondial, cele două birouri AscentCore din Cluj și Timișoara au un rol strategic în cadrul companiei, dezvoltarea acestor centre fiind o prioritate pentru noi. Ambele orașe sunt cunoscute pentru comunitățile lor tehnologice puternic dezvoltate și oamenii valoroși. Decizia de a investi în zona de AI/ML făcută în urmă cu câțiva ani a început să aibă rezultatele considerabile în ultimele 12 luni, motiv pentru care vom dezvolta și mai mult aceste soluții”, a declarat Catalin Stef, CEO AscentCore.
Compania își propune să ajungă la 100 de angajați în sediul din Timișoara. Locația va găzdui diverse departamente, inclusiv dezvoltare de software și business operations.
“Viziunea noastră este să oferim la ISHO un stil de viață și muncă cosmopolit, atrăgând astfel firme inovatoare în birourile noastre. Dincolo de clădiri, punem accent pe serviciile disponibile în ansamblu și în zonă, de la cele necesare unei vieți sănătoase, precum gym-ul sau serviciile medicale, până la facilități de socializare, cum ar fi cafenelele, parcul și malul Begăi”, a declarat Ovidiu Șandor, CEO al Mulberry Development, dezvoltator ISHO.
Mulberry Development a încheiat anul 2023 cu afaceri de 5,6 milioane de lei, la fel ca 2022, iar profiturile au ajuns la 1,4 milioane de lei, potrivit platformei Termene. În ultimele șase luni, dezvoltatorul a semnat patru contrate de închiriere, totalizând 2.000 de metri pătrați.
Lasa un raspuns