Impact Developer & Contractor a început livrarea celor 732 de apartamente finalizate din noua fază de dezvoltare a cartierului Greenfield Băneasa, situat în Sectorul 1 al Bucureștiului.
Împreună cu centrala termică de cartier ce va deservi întreaga fază, infrastructura și 988 de locuri de parcare aflate preponderent într-o clădire supraetajată, apartamentele au o valoare de piață de peste 100 de milioane euro, se arată într-un comunicat al companiei listată la Bursă.
Procesul de semnare a contractelor de vânzare-cumpărare a început din 1 octombrie. În prezent, 43% dintre aceste apartamente sunt pre-contractate și în curs de predare către proprietari.
Unitățile disponibile în noua fază de dezvoltare au suprafețe cuprinse între 62 și 203 mp și un consum energetic redus.
„Predarea apartamentelor din această fază de dezvoltare a ansamblului Greenfield Băneasa marchează pentru Impact un moment important.”, a declarat Dan Sebastian Câmpeanu, CEO al Impact Developer & Contractor.
În interiorul cartierului s-a deschis anul trecut centrul comercial Greenfield Plaza, iar locuitorii au la dispoziție un Wellness Club, școală, liceu și grădiniță private, în timp ce o „școală și grădiniță de stat se află în construcție”, potrivit unui anunț al dezvoltatorului.
Greenfield Băneasa este un proiect rezidențial de mari dimensiuni, cu peste 7.000 de locuințe și peste 17.000 de locuitori la finalizarea lui în anul 2028, situat în Sectorul 1 al Capitalei.
Proiectul se află în a patra fază de dezvoltare din cele șase planificate. Antreprenorul general al noii faze de dezvoltare a cartierului Greenfield Băneasa este compania RCTI, parte a grupului Impact din 2022.
Lasa un raspuns