Pentru a atrage atenția asupra pieței de închiriere privată a locuințelor, proiectul intitulat „Să înțelegem chiriașii și proprietarii locuințelor închiriate din România”, aprobat din punct de vedere etic de Universitatea din București, a invitat publicul să ia în considerare noțiunea de „Locuința închiriată ideală”. Deși idealurile există doar în domeniul imaginației, ele sunt relevante pentru ca ne influențează așteptările și acțiunile. Le mulțumesc profund celor 18 colaboratori (proprietari ai locuinței personale, chiriași și proprietari de locuințe închiriate) pentru curajul lor de a vorbi deschis.
De remarcat, am întrebat colaboratorii despre locuința închiriată, o întrebare care vizează mai degrabă calitatea proprietății decât sentimentul de “acasă”, deoarece acest sentiment este un concept alunecos, subiectiv, complex, la realizarea căruia contribuie oameni și obiecte aflați/te în interiorul sau în afara pereților casei, în interiorul sau în afara dimensiunii temporale a prezentului. Este complicat. Cu toate acestea, locuința închiriată ar trebui să găzduiască acel sentiment de “acasă”, dacă și în ce mod ne dorim, după cum a subliniat concis un colaborator:
“Pentru mine, locuința ideală închiriată trebuie să fie asociată cu cuvântul „acasă”. Să te simți ca acasă.”
Una dintre bazele de la care s-ar putea construi acel sentiment de “acasă” este calitatea fizică a proprietății închiriate. Pentru colaboratorii mei, prima și cea mai importantă calitate a locuinței închiriate ideale este aceea de a fi bine dotată cu toate aparatele necesare:
“Cea în care ai, nu știu, cel puțin obiectele necesare, ca să spun așa, adică un televizor, un aer condiționat. Sau la baie: o mașină de spălat, un dulap în care să îți lași cele necesare. Sau în bucătărie: un aragaz, un frigider, bineînțeles cumva cât de cât spațios în care să încapă mâncarea.”
Electrocasnicele „bune”, „la zi” „ușurează viața, să nu se piardă prea mult timp cu treburile din bucătărie, ca să spun așa”. Mobilierul contează. Colaboratorii mei au subliniat necesitatea de a avea suficient mobilier pentru a-și depozita obiectele personale, la urma urmelor chiriașii nu doar vizitează, ci chiar locuiesc acolo:
“A avea suficientă mobilă, eu adun multe lucruri și dacă nu este suficientă mobilă, măcar să am aprobarea proprietarului să pun niște rafturi sau ce cred eu că mi-ar trebui.”
Colaboratorii au susținut că locuința închiriată ideală ar trebui să fie din punct de vedere calitativ „decentă”, „locuibilă” (o persoană a spus chiar „modestă”) mai curând decât “de lux”, dar aceste standarde sunt subiective, înseamnând în mod clar lucruri diferite pentru fiecare dintre noi:
“Îmi doresc ca locuința închiriată să fie cât mai decentă, adică să nu fie mobilată cu mobila bunicii, dar nici nu vreau să fie o mobilă foarte scumpă sau nouă. Ar trebui să fie însă decentă și curată.”
În timp ce diversitatea standardelor de calitate este apreciată pentru a se potrivi cu diverse nevoi/buzunare, este extrem de important ca valoarea chiriei să varieze corespunzător dacă vrem să vorbim despre o piață „corectă”:
“Raportul calitate-preț trebuie simțit: nu este normal ca un apartament care pare învechit, are mobilier vechi să aibă cam aceeași chirie ca un apartament modernizat, nu este corect. De asemenea, este important și modul în care proprietarul prezintă proprietatea. Dacă zice 2 camere, are 2 camere; nu are o canapea în bucatarie și dintr-o data e „open-space” deși nu este. Este important să plătim pentru ceea ce ni se oferă.”
Locuința ar trebui să ofere siguranță, să fie solidă și fără pericole pentru sănătate:
“Construcția să fie durabilă, fără defecte vizibile. Și absența anumitor factori care ar putea influența negativ sănătatea chiriașilor și anume mucegai sau infiltrații. Absența oricăror rozătoare sau alte vietăți nepoftite.”
Locația este critică: locuința ideală închiriată ar trebui să ofere o proximitate spațială față de interesul principal (muncă, școală), în timp ce cartierul ar trebui să aibă facilități locale (magazine, transport public, spațiu verde).
Videoclipul prezintă idei suplimentare specifice (de exemplu, despre eficiența energetică, organizarea spațială a locuinței, lumină, balcon, loc de parcare), reflectând gustul, nevoile sau experiențele personale. Ceea ce aș dori eu să subliniez este faptul că locuința închiriată ideală este întotdeauna în curs de realizare de către proprietari (menținând-o în bune condiții) și chiriași (adaptând-o la cerințele lor):
“[Locuința ideală] ar fi întreținută cu regularitate și ar fi în stare bună atunci când este prezentată chiriașilor. Ar oferi posibilitatea de adaptare și personalizare în limitele permise de contractul de închiriere.”
Tocmai din motivele de mai sus a concluzionat un colaborator:
“Desigur, proprietatea ideală închiriată trebuie să aibă și un proprietar ideal, dar și un chiriaș ideal.”
Prin definiție, idealurile sunt orizonturi către care ne îndreptăm, dar care rămân teoretic de neatins. Și totuși, ceea ce colaboratorii mei au descris drept locuința închiriată ideală este mai mult o descriere realistă a ceea ce ar trebui să ofere sectorul privat de închiriere: un spațiu în care să te poți simți ca acasă. Este deja semnificativ, în opinia mea, faptul că aproximativ 80% din cei 88 de chiriași care au participat la cercetarea noastră fie printr-un chestionar, fie printr-un interviu, s-au simțit pe deplin sau aproape ca acasă în locuința lor închiriată (în contrast puternic cu omologii lor anglo-saxoni; bineînțeles că ar fi de dorit ca toți să se simtă ca “acasă” dacă doresc). Las câteva dintre fotografiile participanților mei să încheie acest articol.
Lasa un raspuns