Segmentul logistic și industrial a devenit vedeta pieței imobiliare în România după 2020, cu tranzacții record, livrări impresionante de proiecte noi, iar ritmul de creștere al acestei piețe rămâne unul consistent, iar în ultima perioadă se vede un interes tot mai mare în ceea ce privește deschiderea unor fabrici noi în parcurile industriale din România.
Potrivit Cristinei Pop, Head of Asset Management în cadrul P3 Logistic Parks, chiar spune că se observă o schimbare a polilor de interes, iar anunțurile recente de deschidere ale unor unități noi de producție în România confirmă acest trend, în ultima lună apărând vești în această direcție despre turcii de la Adore Home sau a germanii de la Karl Maier. În aprilie aflam că și Michelin vrea să vină în România.
„Din punctul de vedere a importanței a logisticii în piața de real este din ultimii ani, da, am văzut o adevărată creștere și succes pe acest segment, întrucât au fost active foarte multe companii, în special retaileri, care și-au concentrat și consolidat spațiile de depozitare regionale sau naționale”, a declarat Cristina Pop în cadrul evenimentului reConstruct Forum & Awards 2024, organizat de wall-street.ro și Start-up.ro.
Dacă în anii marcați de pandemie s-a văzut o creștere importantă pe partea de logistică, de spații de depozitare, acum se vede un plus adus de partea de producție.
„Vedem un trend de creștere pe partea de producție. Inclusiv noi am atras o companie de producție, datorită stației de înaltă tensiune pe care o avem în parcul P3 Bucharest A1. S-a schimbat polul pe partea de producție versus logistică, fiind tot mai multe companii interesate de segmentul de producție. Per total, piața este dinamică și are un potențial uriaș în continuare”, a punctat Cristina Pop.
Investițiile în ESG și facilități, prioritare în perioada următoare
În această perioadă, există o aplecare tot mai mare pe investiții în ESG, iar eficientizarea consumului de energie și reducerea amprentei de carbon sunt prioritare, la fel și oferirea câtor mai multe facilități pentru angajați, mai ales în condițiile în care multe centre logistice și industriale se află în afara orașelor.
„Spre deosebire de birouri sau retail, la noi nu există să lucrezi de acasă, așa că în decursul ultimilor ani am venit diverse facilități pentru oamenii care lucrează acolo. De la cantină până la hostel, ne-am dorit să existe și o zonă de relaxare, pentru o pauză între orele de muncă”, ne-a explicat Cristina Pop.
Potrivit ei, parcul P3 Bucharest A1 din vestul Capitalei este unul dintre cele mai complexe din România în ceea ce privește facilitățile și dotările având terminal feroviar cu stație CFR, hostel și cantină, acestea fiind importante pentru angajații companiilor care au spații în parcul logistic.
„Ca trend în piață, observăm că oamenii nu mai vor să petreacă atât de mult timp în trafic. Am văzut că sunt oameni care preferă să vină în parc cu trenul de la Gara de Nord, de unde fac 20 de minute, în loc de o oră și 1 oră și 20 de minute cu mașina. Știm cu toții, traficul nu este cel mai prietenos în ultima perioadă”, a mai spus Cristina Pop.
Potrivit ei, pentru P3 Logistic Parks este foarte important și subiectul ESG și au făcut diverse eforturi în ceea ce privește eficientizarea consumului și a reducerii amprentei de carbon.
„Încercăm să optimizăm spațiile de logistică, funcționarea lor, cum ar fi eficientizarea pe partea de contorizare prin instalarea de soluții smart-metering, de panouri solare. Chiriașii pot face un split între centralele de depozit și cele murale dedicate birourilor, și dispun de control al temperaturilor în spațiile aferente. Totodată, avem stații de încărcare pentru mașini electrice, atât mașini mici, cât și tiruri”, ne-a mai explicat Cristina Pop.
Potrivit ei, în ceea ce privește reducerea amprentei de carbon, în cazul P3 Bucharest A1, un impact pozitiv important în atingerea obiectivelor setate prin directivele europene îl are și terminalul feroviar.
Lasa un raspuns