Prețul acțiunilor dezvoltatorului NEPI Rockcastle, în creștere cu 20% față de nivelul pre pandemie

Prețul acțiunilor dezvoltatorului NEPI Rockcastle, în creștere cu 20% față de nivelul pre pandemie

În condițiile în care piața de retail din vestul Europei este saturată și fragmentată, dezvoltatorul imobiliar NEPI Rockcastle își continuă planurile de extindere și investiții în Europa Centrală și de Est (CEE), pe care o numește „Noua Europă” grație accelerării economice din ultimii ani.

Iar principalii indicatori economici susțin planurile de dezvoltare ale celui mai mare proprietar de centre comerciale din regiune. Astfel, creșterea PIB-ului în CEE o depășește pe cea din Europa de Vest, variind de la o medie de 1,8% pe an în Republica Cehă, la 3,2% în România și 3,3% în Polonia în perioada 2012-2023, comparativ cu 1,3% pentru cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, în aceeași perioadă.

O analiză realizată de NEPI Rockcastle arată că economiile țărilor din CEE, unde este prezentă compania, vor continua să crească, cu un PIB estimat să se majoreze cu 3,16% în 2025, comparativ cu 1,5% în zona euro.

În plus, în timp ce consumatorii din vestul Europei rămân precauți, iar vânzările realizate de comerțul stradal, puternic reprezentat în marile piețe occidentale, suferă de pe urma e-commerce și a muncii remote, în „Noua Europă” salariile au fost în creștere, la fel și puterea de cumpărare.

NEPI Rockcastle citează un raport al NielsenIQ, potrivit căruia, în 2023, sectorul de retail a cunoscut o creștere notabilă în țări din CEE precum Bulgaria (+18%), România (+14%), Croația (+14%) și Polonia (13%). În comparație, vânzările pe piețele cheie din Franța, Germania și Marea Britanie au avut o tendință negativă în ultimii doi ani, doar Spania cunoscând o creștere moderată.

În aceste condiții, NEPI Rockcastle are în plan proiecte a căror valoare totalizează 788 de milioane de euro, la care s-au adăugat, în ultimii doi ani, achiziții regionale de 1,2 miliarde de euro.

Compania a finalizat, în septembrie 2024, extinderea de 5.900 mp a Ploiești Shopping City, a cărui construcție a început în noiembrie 2023.

În curs de desfășurare se află extinderea Promenada București, estimată pentru livrare la finalul lui 2026. Aici, NEPI Rockcastle, pe lângă spații comerciale, de birouri și de entertainment, vizează și deschiderea unui hotel, în parteneriat cu un operator internațional, după cum a declarat Anca Nacu, Investments Director în cadrul NEPI Rockcastle într-o întâlnire cu presa.

Un alt proiect vizează renovarea Arena Mall din Budapesta, care a început în aprilie 2024 și va fi finalizată în T2 2028. Totodată, este în proces de autorizare Promenada Mall Plovdiv, o dezvoltare greenfield de 60.500 mp GLA în Bulgaria, precum și proiectul de dezvoltare a Galați Retail Park, cu utilizare mixtă, care include 40.900 mp de retail și 21.500 mp destinați unităților rezidentiale. Data estimată pentru obținerea autorizației de construire este în Q3 2025, arată dezvoltatorul.

Compania deține în prezent 57 de centre comerciale, cu o valoare a portofoliului de 7,5 miliarde de euro și cca 2,3 milioane mp de suprafață închiriabilă. „Pentru a ilustra dimensiunea portofoliului, imaginați-vă un mall cu două niveluri și parcare subterană, cu o fațadă de 100 de metri, cam ca Promenada București. Astfel, lungimea portofoliului NEPI Rockcastle ar fi de 14 kilometri: ar începe la Otopeni și ar merge până la Piața Romană”, a declarat Robert Ioniță, Group General Counsel & Corporate Affairs la NEPI Rockcastle.

El a mai precizat că prețul acțiunilor companiei, care este listată pe Johannesburg Stock Exchange și Euronext Amsterdam, a crescut cu 20% peste nivelul pre pandemie.

„Chiar dacă ne uităm către Occident, ceea ce se întâmplă în regiunea noastră este mult mai interesant, asta și pentru că s-a plecat de la un nivel mai scăzut. Or aceasta deschide perspective bune pentru investitori. (…) Anul acesta am atras sume semnificative pentru investiții. Banii au venit în principal din Africa de Sud, unde sunt investitorii noștri principali, dispuși să investească și pe viitor în regiune, dar și de la investitori din Europa de Vest, Singapore și chiar SUA, care au plasat bani la emisiunea noastră de acțiuni și la cea de bonduri. Ca să vedeți interesul, bondurile noastre, de 500 de milioane de euro, au fost supra-subscrise de 6 ori, deci am avut 3 miliarde de euro în tichete. Nu am luat atât de mult deoarece acest lucru ne-ar fi crescut gradul de îndatorare, or noi mereu am făcut investiții, dar am păstrat un bilanț conservator, niciodată nu vom depăși 35% grad de îndatorare”, a punctat și Anca Nacu.

Ea a mai explicat și faptul că, pentru investitori, este importantă și stabilitatea politică și percepția de risc a unei țări. Astfel, NEPI Rockcastle a vândut anul acesta ultimul activ deținut pe piața din Serbia, în ciuda performanțelor bune pe care le avea. Anca Nacu a mai precizat că principalele piețe ale companiei rămân România și Polonia.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.