În segmentul locuințelor de lux, pe lângă caracteristici precum spațiul interior generos, grădini private și terase cu vedere panoramică, dezvoltatorii de proiecte rezidențiale se întrec în a atrage clienții și cu facilități de relaxare, inclusiv piscine private, saune, săli de fitness și spa-uri.
Potrivit lui Andrei Cantaragiu, CEO al City Garden Residence, care dezvoltă proiectul Bonton Luxury Villas, din zona Pipera, cele 66 de vile de lux sunt proiectate pentru a acomoda familii extinse și personal auxiliar, cum ar fi o bonă internă, având suprafețe între 353 și 404 mp și includ până la 7 camere spațioase (zonă de living și dining, dormitoare cu băi și dressinguri proprii, home office și două terase).
“Facilitățile oferite de proiect variază de la piscină și sală de sport în incinta unui club privat, la activitățile recreative ce pot fi practicate în pădurea Băneasa, situată la doi pași de ansamblu. (…) Opțional, fiecare vilă poate fi prevăzută cu lift interior, o dotare din ce în ce mai dorită de cumpărători”, spune Andrei Cantaragiu pentru Forbes România.
Și prezența în apropiere a școlilor este esențială pentru locatari, ca și proximitatea față principalele puncte de interes din nordul capitalei. Înspre capătul Bulevardului Pipera, unde este amplasat și Bonton Luxury Villas, se mai află proiecte precum Ibiza Sol, Oxford Gardens, New Point, precum și Școala Americană și Olga Gudynn International School.
În prezent, gradul de contractare a proiectului Bonton Luxury Villas a ajuns la 65%, cu prima fază, ce cuprinde 36 de vile, vândută integral.
După cum explică managerul proiectului, aproximativ 80% dintre cumpărătorii primei faze sunt străini, iar din totalul clienților, circa 70% sunt cumpărători finali care au achiziționat o locuință de familie. Restul de 30% sunt investitori, atrași de oportunitatea de a obține un randament din închirierea proprietăților, estimat de dezvoltator la circa 8% pe an.
“Zona Pipera-Voluntari s-a dezvoltat semnificativ în ultimii ani, devenind una dintre cele mai atractive destinații pentru familiile tinere care își doresc să se mute la casă, precum și pentru investitorii imobiliari. (…) Situată la doar 10 minute cu mașina de Centura Bucureștiului și de ieșirea pe autostrada A3, zona beneficiază de o infrastructură bine pusă la punct, iar principalele artere ale cartierului asigură acces rapid către centrul capitalei, parcuri, Grădina Zoologică, zona comercială Băneasa și Aeroportul Internațional Otopeni. De asemenea, școli internaționale de prestigiu au ales să investească în Pipera, consolidându-i astfel statutul de hub rezidențial de top”, adaugă el.
Adrian Catargiu consideră că cererea pentru locuințe de lux rămâne puternică în rândul segmentului de cumpărători cu venituri ridicate, fiind influențată și de creșterea numărului de expați și de trendul de lucru de la distanță și hibrid.
“Totodată, locuințele de lux din România, în special cele din București, atrag un interes semnificativ din partea investitorilor străini, datorită prețurilor competitive în comparație cu alte orașe europene”, completează el.
În prezent, City Garden Residence nu are noi investiții rezidențiale planificate în România, concentrându-se pe vânzarea fazei a doua a ansamblului Bonton.
Potrivit platformei Termene, compania, înființată în urmă cu nouă ani, este deținută de investitori din China (Hongkong Ruilin Investment Co.) și a obținut în 2023 o cifră de afaceri de 47,7 milioane de lei și profituri de 2,4 milioane de lei.
Lasa un raspuns