Pentru a atrage atenția asupra unei piețe de locuințe private de închiriere emergente, proiectul intitulat „Să înțelegem chiriașii și proprietarii locuințelor închiriate din România”, aprobat din punct de vedere etic de Universitatea din București, a invitat publicul să reflecteze asupra ideii „Proprietarul Ideal”. Le mulțumesc călduros celor 18 colaboratori (proprietari, chiriași și proprietari de locuințe închiriate), deoarece a vorbi în public este un act de curaj.

De remarcat, limba română nu are cuvinte diferite pentru proprietari ai locuinței personale și proprietari de locuințe închiriate, spre deosebire de limba engleză unde primii se numesc ‘homeowners’ (‘home’ însemnând ‘acasă’) iar ceilalți ‘landlords’ (‘land’ însemnând ‘pământ’). Acest lucru este semnificativ din punct de vedere cultural, deoarece cuvintele încapsulează modul în care ne raportăm la lumea în care trăim. Limba română sugerează o relație mai egală între cei care locuiesc într-o locuință (proprietari, chiriași sau membri ai gospodăriei „fără titularizare”) și cei care o dețin (proprietari, statul). Faptul că România a fost din punct de vedere istoric o țară de țărani proprietari a însemnat că cuvântul medieval „moșier” („landlord”) a rămas legat de pământ („moșii”) și nu s-a transferat la locuințe.

Deși „idealurile” aparțin imaginarului, ele totuși ne ghidează așteptările și acțiunile. Expresia Bad Landlord/Proprietarul Rău abundă în discursurile publice și literatura academică, referindu-se la cei care solicită chirii din ce în ce mai mari, oferă o calitate slabă a locuințelor, nesiguranță privind durata chiriei și discriminează după capriciu. Această descriere reflectă piețe de închiriere în care proprietarii dețin avantajul (o „piață a proprietarilor”, de exemplu Marea Britanie, US), dar nu neapărat o „piață a chiriașilor” precum cea din România, unde concurența pentru chiriași este mai mare decât cea pentru proprietăți. Deci, ce ar reprezenta „Proprietarul Ideal” în România?

Colaboratorii noștri au apreciat o anumită distanță relațională între chiriaș și proprietar, de exemplu prin utilizarea transferului bancar (totuși, obiceiul chiriei plătită în numerar este încă mai frecvent) și vizite cât mai puține la proprietate, cu excepția cazului în care sunt necesare pentru reparații sau mentenanță. Proprietarul ideal seamănă deci cu un vecin bun, adică să nu știi că există până când nu ai nevoie de el:

“Cum să fie proprietarul ideal? Să nu fie prea curios, să nu mă deranjeze prea des, să rezolve în timp util problemele legate de proprietate”

Trei bogate seturi de adjective atașate proprietarului au descris trei dimensiuni ale interacțiunii chiriaș/proprietar legate de: (1) gestionarea proprietății, de ex. să fie „de încredere”, „responsabil”, „serios”, „eficient”; (2) manieră socială, de ex. „amabil”, „politicos”, „prietenos”, „accesibil”, „deschis”; și (3) stilul relațional, de ex. „empatic”, „înțelegător”, „flexibil”, „maleabil”, „receptiv”, „îngăduitor”. Primul set de adjective descrie ceea ce a fost considerat a fi o datorie contractuală a proprietarului, iar ultimele două subliniază faptul că relația chiriaș/proprietar nu este doar de piață de servicii, ci și o interacțiune socială. Ultimul set în special a fost considerat a fi o atitudine binevenită, astfel încât chiriașii să se poată simți ca acasă în locuința închiriată sau să poată sa treacă peste o perioadă ceva mai dificilă din viața lor:

“[Proprietarul ideal] ar trebui să fie destul de flexibil cu cerințele chiriașului, astfel încât chiriașul să poată face mici schimbări în locuință pentru a se simți ca acasă”

“De asemenea, proprietarul ar trebui să fie înțelegător dacă există anumite situații excepționale în care, să zicem, poate chiriașul nu a putut plăti chiria o lună, sau s-a întâmplat altceva”

În videoclip sunt prezentate mai multe idei (de exemplu, despre transparența financiară, contracte, nivelul chiriilor), idei care pot apărea controversate, provocatoare sau pur și simplu „naturale”. Eu însă aș dori să închei subliniind problema discriminării, după cum vedem mai jos, o problemă contestată chiar de singurul colaborator (chiriaș) care a ridicat-o direct:

“Nu am fost niciodată să văd o proprietate în care am văzut că au preferințe pentru anumite persoane. Pentru cei care închiriază locuind împreună cu proprietarul, aproape toate anunțurile spuneau că ar prefera o femeie, nu un bărbat. Pentru mine, asta este un avantaj, dar nu mi se pare corect. Acolo unde nu vor animale de companie, pot să înțeleg de ce, mai ales dacă au avut experiențe neplăcute… Nu sunt de acord nici când proprietarii resping fumătorii. Poate înțeleg dacă oamenii fumează în toată casa… dar eu personal fumez pe balcon sau în bucatarie. Într-adevăr, uneori am vizitatori în sufragerie și pentru a nu-i muta întrerupând conversația, îi las să fumeze în sufragerie. Dar asta s-a întâmplat…, de două ori pe an? Deci nu cred că ar fi atât de deranjant”