Legea agentului imobiliar ar trebui să fie validată până la alegerile parlamentare din toamnă, iar odată cu intrarea ei în vigoare ar trebui să se reglementeze atât activitatea agenților imobiliari, care vor avea nevoie să obțină acreditare, dar și modul în care agențiile își raportează activitatea la autoritățile fiscale, a explicat, pentru wall-street.ro, Răzvan Cuc, președintele rețelei de agenții imobiliare RE/MAX România.
În prezent, nu există niciun fel de cadrul legislativ care să reglementeze activitatea de agent imobiliar, astfel că oricine își poate asuma rolul de agent imobiliar fără niciun fel de pregătire, fără niciun fel de certificare sau acreditare.
În acest context, ne explică reprezentantul celei mai mari rețele de agenții imobiliare în franciză din România, au apărut mulți indivizi care nu au respectat mereu regulile jocului, discreditând și profesia de agent imobiliar.
Nu este niciun secret pentru nimeni că agenții imobiliari nu se bucură de o imagine foarte bună în România, ceea ce duce și la decredibilizarea agenților care-și desfășoară activitatea respectând normele etice ale profesiei.
Răzvan Cuc speră ca problemele activității de agent imobiliar să dispară odată cu adoptarea Legii agentului imobiliar, care a ajuns deja în forurile superioare ale Parlamentului și ar urma să fie aprobată până la alegerile parlamentare din toamnă.
„Ar schimba semnificativ jocul. Sperăm, optimist vorbind, să avem în acest an o astfel de lege care, practic, va reglementa accesul în profesie, condiționat de un proces educațional”, a mai spus Răzvan Cuc.
Potrivit lui, în forma trimisă în Parlament spre aprobare, legea va reglementa modul în care un agent își poate pune serviciile la dispoziția clienților. Va stabili care sunt obligațiile agentului, ce servicii trebuie să asigure, dar, mai important, și care vor fi sancțiunile pentru nerespectarea profesiei.
„Odată ce avem pachetul legislativ, cred că va fi mult mai bine valorizată profesia. Vom ști câți agenți imobiliari avem în piață, câte agenții imobiliare avem. În momentul de față nu avem date oficiale. Odată cu această lege, și clienții vor înțelege mai bine rolul agentului imobiliar, ce servicii prestează, ce tip de pachete de servicii trebuie să asigure, dacă îi comisionează și pe vânzător, și pe cumpărător sau dacă are un contract de reprezentare exclusivă”, ne-a mai explicat Răzvan Cuc.
Potrivit președintelui RE/MAX România, legea trebuie să fie validată până la alegerile parlamentare ca aceasta să poată intra în vigoare până la finele acestui an.
„Asta e dorința noastră. Sper să nu ne trezim iarăși în situația în care rămâne într-un sertar. Dacă nu se aprobă, până o să vină alți parlamentari, până vor se reașeza pe poziții, nu se va întâmpla nimic”, ne-a mai spus Răzvan Cuc.
Președintele RE/MAX consideră că noua Lege a agentului imobiliar îi va scoate pe mulți din piață, în special pe cei care nu respectă regulile jocului.
„Toată această activitatea haiducească este foarte periculoasă pentru profesia noastră, pentru imagine, pentru stabilitate. Sunt foarte multe situații în care nu se emit facturi, prețurile sunt umflate, sunt ascunse viciile clădirilor. Legea va schimba schimba mult situația”, a punctat Răzvan Cuc.
Legea agentului imobiliar va îmbunătăți colectarea de taxe și impozite la bugetul de stat
Potrivit oficialului RE/MAX România, Legea agentului imobiliar va aduce și o îmbunătățire majoră în ceea ce privește raportarea rezultatelor financiare, ceea ce va duce la o creștere a gradului de colectare al taxelor și impozitelor la bugetul de stat.
„Dacă vă uitați în rapoartele financiare publice ale multor agenții, o să vedeți că o mare majoritate între ele, ba n-au profit, ba sunt pe pierdere. Dar, dacă vezi ce vacanțe au oamenii aceștia sau ce mașini conduc, o să fi surprins. Afișează un nivel ridicat de prosperitate, care nu este reflectat sub nicio formă în rapoartele financiare și în taxele pe care le plătesc”, a mai spus Răzvan Cuc.
Potrivit lui, în prezent sunt mulți agenți imobiliari care își desfășoară activitatea fără entitate juridică, ceea ce crează o gaură la nivelul colectării taxelor și impozitelor.
„Sunt o mulțime de independenți despre care nici nu știu sub ce formă lucrează, PFA, SRL sau fără nimic. Este o mlaștină în care nimeni nu știe ce ce e acolo, pentru că oricine poate să se erijeze într-un agent imobiliar. Oricine poate fi agent imobiliar fără să dea socoteală nimănui”, a mai subliniat șeful RE/MAX.
Răzvan Cuc este de părere că Legea agentului imobiliar va ajuta piața să crească mult mai mult decât ar face-o fără, aducând încasări mult mai mari la bugetul de stat, estimând că, în 10 ani, industria ar putea să producă de 10 ori mai multe încasări din taxe și impozite.
Lasa un raspuns