Românii caută apartamente accesibile: Drumul Taberei, Mănăștur și Tătărași – cele mai populare cartiere în marile orașe

Românii caută apartamente accesibile: Drumul Taberei, Mănăștur și Tătărași – cele mai populare cartiere în marile orașe

În prima parte a anului 2025, interesul cumpărătorilor români s-a concentrat asupra cartierelor considerate încă accesibile din marile orașe, arată o analiză realizată de Imobiliare.ro.

În ciuda presiunilor inflaționiste și a anunțului privind noi măsuri fiscale, cererea de locuințe se menține ridicată, iar segmentele de preț mai scăzute atrag cea mai mare atenție din partea celor care vor să achiziționeze un apartament.

În Capitală, Drumul Taberei este cel mai căutat cartier al începutului de an, cu aproximativ 3.000 de apartamente disponibile la vânzare și un preț mediu de 1.722 euro/mp util – în creștere cu 20% față de anul trecut. Berceni vine pe locul doi, cu o ofertă semnificativă, de 6.100 apartamente, la un preț mediu mai mic, dar tot în urcare (+10%).

Cel mai ieftin cartier rămâne Ferentari, cu un preț mediu de 1.050 euro/mp – în scădere cu aproape 10% într-un an –, dar cererea este încă limitată, în ciuda prețurilor atractive.

În Cluj-Napoca, cel mai căutat cartier este Mănăștur, unde prețul mediu a ajuns la 2.672 euro/mp util (+15% față de 2024), în ciuda statutului său de „cel mai ieftin” din oraș. Cu peste 2.400 de apartamente scoase la vânzare, zona rămâne principalul reper pentru cei care caută opțiuni locative. Alternativa mai ieftină este Someșeni, unde prețul mediu este de 2.142 euro/mp și a stagnat în ultimul an.

În Brașov, cumpărătorii sunt mai atenți la diversitatea ofertei decât la preț. Tractorul este cel mai popular cartier, cu o ofertă de 1.500 apartamente și un preț mediu de 2.208 euro/mp (+13%). Astra ocupă locul doi, cu o creștere mai accentuată a prețurilor (+20%), până la 2.000 euro/mp. Cea mai accesibilă zonă este Stupini, cu un preț mediu de 1.559 euro/mp, în scădere cu 5%.

În Timișoara, cartierele preferate sunt Calea Șagului (1.538 euro/mp, +7%), Braytim și Girocului, toate oferind un echilibru între diversitatea ofertei și prețuri competitive. Cea mai ieftină zonă rămâne Steaua, cu 1.422 euro/mp (+10%).

În Constanța, cartierul Tomis Nord atrage cea mai mare cerere, cu 800 de apartamente disponibile și un preț mediu de 1.816 euro/mp (+12%). Urmează Inel II și zona CET, aceasta din urmă fiind cea mai ieftină dintre cartierele populare (1.524 euro/mp). Poarta 6 oferă cele mai accesibile locuințe din oraș, cu prețuri sub 1.500 euro/mp, dar în creștere cu 20%.

În Iași, Tătărași se remarcă drept cel mai căutat cartier, cu o ofertă de peste 1.100 apartamente și un preț mediu de 1.682 euro/mp. Urmează Nicolina, unde prețul mediu a crescut cu 15% (1.678 euro/mp). Frumoasa rămâne cea mai accesibilă zonă, cu 1.506 euro/mp (+6%).

Chiar dacă se confruntă cu provocări economice și fiscale, piața rezidențială rămâne activă, cu o cerere concentrată în cartierele percepute ca accesibile.

„Puterea de cumpărare pe piața rezidențială şi accesibilitatea locuințelor rămân ridicate în România. Vedem în continuare interes constant. Contrar aşteptărilor, un procent important de cumpărători dispun de resurse financiare pentru achiziție, iar apetitul pentru creditare a crescut”, a declarat Daniel Crainic, director de marketing Imobiliare.ro.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.