China oferă 42 de miliarde de dolari pentru sprijinirea sectorului imobiliar aflat în dificultate

China oferă 42 de miliarde de dolari pentru sprijinirea sectorului imobiliar aflat în dificultate

Autorităţile chineze au promis un nou sprijin pentru întreprinderile de stat, pentru a le permite să cumpere apartamente nevândute.

Acest ajutor reprezintă unul dintre eforturile Chinei de a ajuta dezvoltatorii să obţină mai multe finanţări pentru a finaliza construcţia proprietăţilor prevândute, notează CNBC.

„Cred că este încurajator faptul că Executivul face o schimbare de direcţie, încercând să susţină piaţa imobiliară”, declară Zhu Ning, profesor de finanţe la Universitatea Tsinghua şi autor al cărţii „China’s Guaranteed Bubble”.

Viceguvernatorul Băncii Populare a Chinei, Tao Ling, a declarat vineri reporterilor, într-o şedinţă de informare, că banca centrală va oferi instituţiilor financiare 42,25 miliarde de dolari pentru a împrumuta întreprinderilor de stat locale (SOE), astfel încât acestea să poată cumpăra apartamente nevândute care au fost deja construite.

„Companiile imobiliare pot folosi apoi fondurile câştigate din acele vânzări pentru a finaliza construcţia altor apartamente”, au completat oficialii băncii centrale.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.