Proiectul Select Residences al grupului imobiliar turc Anchor Grup a intrat în faza de livrare

Proiectul Select Residences al grupului imobiliar turc Anchor Grup a intrat în faza de livrare

Select Residences, cel mai recent complex rezidențial dezvoltat de grupul imobiliar turc Anchor Grup, se apropie de faza de livrare. Până în prezent, mai mult de 75% dintre unitățile proiectului au fost deja contractate.

Început în 2021, cu o investiție de 45 de milioane de euro, proiectul este amplasat în zona Dristor/Vitan, lângă București Mall, și cuprinde trei clădiri cu 10 etaje plus duplex, și un total de 347 de apartamente.

„Faptul că 75% dintre unități au fost vândute deja înainte de predare demonstrează cererea puternică pentru proiecte rezidențiale bine concepute în București”, a declarat Affan Yildirim, Director General și membru în Consiliul de Administrație al Anchor Grup și al Shopping MallDova.

Anchor Grup este unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din România, din portofoliul căruia se află primul centru comercial modern din țară, București Mall-Vitan, urmat de Plaza România.

În afară de componenta de retail, Anchor Grup gestionează și proiecte din sectorul de cinema – Movieplex Cinema și Hollywood Multiplex Cinema; rezidențial – InCity Residences, Pallady Towers și Select Residences; precum și clădiri de birouri – Anchor Plaza și Plaza România.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.