Campionul olimpic la natație David Popovici este cel mai nou locuitor al ansamblului rezidențial premium Liziera de Lac, aflat în portofoliul Liebrecht & wooD Romania, dezvoltator de proiecte de birouri, retail, rezidențiale și logistice.
Potrivit informațiilor de pe site-ul Liziera de Lac, valoarea unei locuințe în cadrul acestui proiect începe de la 146.300 de euro (plus TVA), pentru cea mai mică locuință, de 107 mp, și urcă până la 262.000 euro (plus TVA) pentru unitățile cele mai mari.
Anul trecut, Liebrecht & wooD a finalizat în cadrul complexului, clădirea de servicii comerciale Agora, care cuprinde birouri de vânzări, spații de coworking și o sală de sport. Investiția în această clădire s-a ridicat la 2,1 milioane de euro.
Liziera de Lac este un proiect destinat unei comunități de peste 13.000 de persoane, cu 3.800 de unități de locuit dezvoltate în decursul a 10 ani. Prima fază a proiectului cuprinde 94 de locuințe, alături de o serie de spații și servicii comune.
Pe lângă clădirea Agora, proiectul prevede facilități sportive și educaționale, un magazin și o cafenea ce urmează a fi deschise, o piscină în aer liber, grădiniță, spațiu de joacă multifuncțional, teren de baschet, piețe publice, zone de plimbare și piste de biciclete și altele.
Până în prezent, dezvoltatorul a investit 43,1 milioane de euro în acest proiect, inclusiv 12,9 milioane de euro pentru infrastructură și utilități. Compania a finanțat cu 5 milioane de euro drumul de acces situat pe autostrada A2 înainte de deschiderea Fashion House Outlet Centre Pallady, care a îmbunătățit accesibilitatea pentru locuitorii din Cernica, Fundeni și din zona mai extinsă a județului Călărași. În plus, 2,2 milioane de euro s-au investit în drumul de 5 kilometri care leagă localitatea Poșta de Liziera, potrivit lui Patrick van den Bossche, fondator și Managing Director Liebrecht & wooD.
Liebrecht & wooD este prezentă în România din 2001, când compania a intrat pe piața locală cu celebrul Militari Shopping Center din București (vândut în 2004). Compania deține și centrele de tip outlet Fashion House Outlet Centre și East Park Retail Pallady și proiectul de birouri Victoria Park.
Lasa un raspuns