Alsin depășește pragul de 75% vânzări din First Estates Pipera și pregătește un proiect de vile cu o valoare de piață de 9 milioane de euro

Alsin depășește pragul de 75% vânzări din First Estates Pipera și pregătește un proiect de vile cu o valoare de piață de 9 milioane de euro

Dezvoltatorul cu capital autohton Alsin Management a depășit pragul de 75% vânzări din First Estates Pipera, un proiect rezidențial care va oferi încălzire gratuită tuturor locatarilor săi.

Compania va demara în perioada imediat următoare și dezvoltarea First Estates Villas, un proiect premium cu 20 de vile amplasat în zona Pipera, cu o valoare de piață de 9 milioane de euro, care va oferi de asemenea costuri de întreținere foarte reduse, potrivit SVN Romania, consultantul imobiliar și agentul exclusiv al celor două proiecte.

First Estates Pipera reunește 464 de unități locative, iar valoarea investițiilor depășește 40 de milioane de euro. Prima fază, cu 232 de apartamente, este într-o etapă avansată de dezvoltare și va fi livrată în aprilie 2024, în timp ce cea de a doua fază va fi livrată în februarie 2025.

“Proiectul este primul ansamblu rezidențial din România care va oferi încălzire gratuită pentru toți locatarii, în urma unor investiții de peste trei milioane de euro realizate pentru dezvoltarea și utilizarea unui sistem inovator de pompe de căldură geotermale și panouri fotovoltaice”, se arată într-un comunicat al companiei.

Eficiența energetică și rezultatele celor două sisteme tehnologice, cel al pompelor de căldură și cel al panourilor fotovoltaice, au fost certificate în urma unui audit realizat de BuildGreen, consultant în domeniile dezvoltării sustenabile, cu un portofoliu peste 350 de proiecte, o suprafață cumulată de peste 10 milioane de metri pătrați și o valoare investițională de peste 10 miliarde de euro.

Cele două sisteme ale First Estates Pipera vor produce anual un excedent energetic cu 50% mai mare față de consumurile individuale pentru încălzire ale tuturor apartamentelor. Panourile fotovoltaice, care vor fi amplasate pe acoperișurile clădirilor, vor produce energia necesară funcționării integrale a pompelor de căldură și, în funcție de utilizarea acestora, vor furniza și un surplus de electricitate care va fi utilizat de către asociația de locatari conform propriilor decizii.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.