Mama lui Cristi Borcea și Gigi Nețoiu demolează celebrul „Doi Cocoși“ și fac în loc peste 100 de apartamente premium

Mama lui Cristi Borcea și Gigi Nețoiu demolează celebrul „Doi Cocoși“ și fac în loc peste 100 de apartamente premium

Elena Borcea, mama fostului proprietar al echipei de fotbal Dinamo București Cristian Borcea, și omul de afaceri Gheorghe Nețoiu, fost deputat și acționar la echipele de fotbal Universitatea Craiova și Dinamo București, au primit aviz pentru un ansamblu rezidențial cu 102 de apartamente în locul complexului care găzduiește și celebrul restaurant „Doi Cocoși“, din nordul Bucureștiului, potrivit documentelor analizate de Profit.ro.

Restaurantul este amplasat pe Șoseaua București-Târgoviște, nr 8, și vizitat de numeroși fotbaliști.

George Butunoiu spune că a fost construit ca han, acum mai bine de 100 de ani, apoi a ajuns restaurant.

„Actualul proprietar îl conduce încă din 1979. Pe vremea comuniștilor, și o bună perioadă după aceea, Doi Cocoși era faimos printre restaurantele cu specific tradițional românesc“, scrie Butunoiu pe site-ul său Restocracy.

Complexul Turistic International Doi Cocoși, firma prin care Borcea și Nețoiu dețin restaurantul, a fost, recent, avizat să demoleze toate cele 7 corpuri de clădiri din complex, mai exact complexul turistic în sine, un minihotel, o sală de forță, birouri, un magazin, un atelier și un atelier pentru tipăriri cu o suprafață construită de circa 2.200 de metri pătrați.

În același timp, compania a fost autorizată să construiască în loc un ansamblu rezidențial cu două subsoluri, parter și 9 etaje, ultimele 3 retrase, care să cuprindă 102 apartamente, potrivit documentelor analizate de Profit.ro. Noua construcție propusă va avea o suprafață desfășurată de circa 18.700 de metri pătrați și va ocupa aproximativ jumătate din teren.

Familia Borcea mai lucrează la un proiect rezidențial în zona de sud a Constanței printr-o firmă deținută în proporție de 50% de Patrick Borcea, fiul lui Cristian Borcea.

De asemenea, în 2020, a intrat într-o tranzacție de vânzare a unor terenuri de pe malul lacului Tei, necesare grupului maghiar Cordia pentru realizarea unui drum de acces către un viitor complex rezidențial, despre care Profit.ro a scris în exclusivitate.

În plus, familia Borcea, alături de impresarul Marcel Avram, celebru pentru organizarea concertului Michael Jackson în România, și partenerii acestuia așteaptă un Plan Urbanistic Zonal (PUZ) pentru un ansamblu rezidențial cu 5 blocuri, a câte 14 etaje fiecare, ce vin în continuarea celui pregătit de Cordia și care întregesc fosta bază sportivă și de agrement Tei-Toboc, București, unde a avut sediu și postul de televiziune Tele 7 ABC.

Totodată, compania de transport produse petroliere Transpeco, una dintre principalele afaceri ale familiei lui Cristian Borcea, așteaptă avizarea unui ansamblu rezidențial premium în locul autobazei sale de lângă Petrom City, București, o zonă care a atras deja investitori precum Dan Șucu, Raul Doicescu, Omar Akili și milionarii unguri Péter și Gábor Futó, care pregătesc la rândul lor aici mii de apartamente.

În 2020, Cristian Borcea și-a vândut unei companii farmaceutice apartamentul pe care îl deținea în Miami, la un preț de 1,9 milioane de euro, potrivit presei sportive.

După nouă luni de detenție, Cristian Borcea a ieșit din închisoare în noiembrie 2019, după condamnarea în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri din Constanța.

Aceasta a fost a doua oară când Cristi Borcea a făcut închisoare. Prima dată a execuat patru ani și patru luni în dosarul transferurilor de jucători de fotbal.

Aproximativ 17.500 de case și apartamente ar putea fi livrate de către investitori în acest an în București și împrejurimi, ceea ce s-ar traduce printr-o scădere de 16,5% a ofertei noi, potrivit unui studiu realizat de compania de consultanță imobiliară SVN Romania.

Puțin peste 21.000 de noi locuințe au fost livrate în București și Ilfov în 2023, potrivit datelor Institutului Național de Statistică, în scădere cu 1,3% comparativ cu rezultatul înregistrat în 2022.

Zonele din nordul a Bucureștiului vor atrage și în 2024 cel mai mare număr de locuințe care ar putea fi livrate, cu o cotă de aproape 40% din oferta nouă, acesta fiind al treilea an consecutiv în care nordul orașului este cel mai important pol de dezvoltare rezidențială din București, într-un context de creștere a veniturilor și implicit a ofertei care țintește segmentul middle market.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.