Regatta: Cum va evolua piața imobiliară în 2024

Regatta: Cum va evolua piața imobiliară în 2024

Investițiile imobiliare sunt considerate printre cele mai sigure, în special în context inflaționist. Potrivit fondatorului Regatta Real Estate, Eduard-Mircea Uzunov, la fel ca alte piețe vecine, piața imobiliară din România suferă de “stres sistemic, ca o reminiscență a lockdown-ului, când s-au tipărit foarte mulți bani și a crescut foarte mult inflația”.

În cadrul unei analize a pieței imobiliare, fondatorul companiei de consultanță imobiliară consideră că în 2024, odată cu scăderea inflației, vor scădea și dobânzile bancare, ceea ce va determina revenirea pieței creditărilor, “care a scăzut foarte tare în ultima perioadă a anului 2023.”

El consideră că există cerere, pe piața terenurilor, pentru locații “foarte, foarte bune”, eventual cu autorizație de construcție pentru proiect, în contextul în care PUZ-urile au un viitor incert.

Piața rezidențială a încetinit în ultima perioadă a anului 2023, din cauza majorării dobânzilor, iar pe piața de birouri s-a construit foarte puțin, “și atunci ceea ce se construiește nou capătă cerere”, explică Uzunov. În opinia sa, pentru piața industrială există avantaje bune, însă în ce privește retailul stradal, acesta a avut de suferit, în special în București.

În cazul investițiilor imobiliare, locația rămâne primul indicator care influențează prețurile.

“Când este înțelept să cumpărăm? Atunci când găsim locația ideală, pentru că acesta rămâne cel mai important aspect. Unde te simți bine, cât de aproape ești de o piață, un supermarket sau un parc. Contează confortul și dacă poți să ieși în câștig este perfect”, explică Eduard Uzunov.

Regatta a intermediat câteva tranzacții “foarte interesante în zona Ateneului Român, unde se revigorează piața, inclusiv o tranzacție remarcabilă, a unei clădiri mixte, de retail și rezidențial, care s-a vândut cu 24 de milioane de euro”.

La finalul lui 2022, compania Regatta a intermediat vânzarea, către One United Properties, a unei clădiri de pe strada George Clemenceau pentru dezvoltarea unui hotel de 5 stele. Un an mai târziu, în toamna lui 2023, dezvoltatorul a încheiat un memorandum de înțelegere cu grupul Ennismore pentru deschiderea Hotelului Mondrian.

În ceea ce privește rezultatele economice ale Regatta, anul trecut s-au încheiat câteva tranzacții importante, iar estimările privesc o cifră de afaceri mai mare în 2024. “Suntem în negocieri deja sau avem entități cu care am semnat antecontracte privitoare la vile restaurate sau în curs de restaurare, cu prețuri cuprinse între 1,5 și 10 milioane de euro, care sunt convins că, odată finalizate, vor readuce la viață farmecul Bucureștiul de altădată”, concluzionează Eduard Uzunov.

Lasa un raspuns

Adresa de email nu va fi publicata.